Clubul UTA vinde începând de azi bilete la partida ce va avea loc sâmbătă, de la ora 13,30, cu Sepsi Sfântu Gheorghe, partida de debut pe banca tehnică a lui Ionuț Badea. Conform regulilor pandemiei,…
Ionuț Badea, noul tehnician al UTA-ei, a ajuns în această dimineață în Arad, i-a cunoscut pe cei care asigură partea administrativă a clubului, apoi, însoțit de managerul general al clubului, Attila Brosovszky, a susținut o…
Conducerea clubului UTA s-a mișcat foarte repede și a anunțat deja noul antrenor. Acesta este Ionuț Badea. „Clubul UTA a ajuns în cursul acestei după-amieze la un acord cu antrenorul Ionuț Badea pentru preluarea postului…
Clubul UTA anunță încetarea raporturilor contractuale cu antrenorul Laszlo Balint. Despărițirea s-a oficializat de comun acord și la solicitarea antrenorului. Este un moment pe care nu ni-l doream să se întâmple acum și mai ales…
Un început de an mai trist ca oricând! A plecat Ovidiu Păcurariu! Coleg și mai ales prieten drag! Ce pot să spun despre un om pe care l-am cunoscut acum vreo 45 de ani, iar…
UTA a obținut oficial semnăturile a doi jucători, ambii străini, canadianul Easton Ongaro și nigerianul Philip Otele, care vor întări atacul trupei pregătite de Laszlo Balint. Longilinul atacant canadian, de 1,98 cm, s-a născut la…
Primul amical al cantonamentului din Antalya, în care UTA a întâlnit Sporting Charleroi, amânat din cauza condițiilor meteo (ploi torențiale) de sâmbătă pe duminică, a fost un duș rece pentru trupa lui Laszlo Balint, belgienii…
Karolis Laukzemis – 29 de ani, 1,88 m – este primul transfer realizat de UTA la începutul acestui an. Atacant de careu, internațional lituanian, acesta a evoluat în ultimul sezon în campionatul Kazakhstanului, la gruparea…
Poate surprinzător, două nume „grele” se află pe lista celor care nu mai intră în planurile antrenorului Laszlo Balint pentru a doua parte a sezonului. Este vorba de Ioan Hora și Liviu Antal, care vor…
La final de an, UTA a anunțat oficial despărțirea de trei dintre fotbaliștii care au contribuit la promovarea pe prima scenă a fotbalului românesc – Sorin Bustea, Florin Ilie şi Marius Tomozei – dar care…
A devenit practic o tradiție ca la finele anului, Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură să organizeze un eveniment special dedicat performerilor arădeni, prin care să-și arate respectul și recunoștința față de contribuția…
Considerând că UTA e câștigătoarea morală a meciului cu FCSB, suporterii alb-roșii, având alături conducerea clubului și implicarea lui Cătălin Juncan, din Statele Unite, au oferit o primă de victorie jucătorilor. Un gest cu impact…
După ce la meciul cu Chindia arena „Francisc Neuman” a fost închisă, iar la jocul cu FC Argeș, accesul fanilor a fost permis la doar 30% din capacitate, la ultima întâlnire cu UTA pe teren…
UTA a avut o prestație foarte bună cu FCSB, dar în echipamentul trupei lui Gigi Becali a „evoluat” și centralul Marian Barbu, care prin deciziile aiuritoare s-a dovedit „slugă credincioasă” și a „parcat” toate cele…
UTA merita mult mai mult în urma prestației din această seară cu FCSB de pe Arena Națională, dar a întâlnit un adversar redutabil. Acesta nu a fost însă gruparea păstorită de Gigi Becali, ci mizerabilul…
UTA nu a venit cu mâna goală de pe malul mării, obținând o remiză cu Farul, 0-0, la capătul unui meci de muncă și luptă. „În funcție de ce se va întâmpla în teren vom…
La finalul meciului cu Chindia, Laszlo Balint, antrenorul echipei UTA, atrăgea atenția asupra unor probleme interne la club. Declarațiile sale au stârnit numeroase reacții, vehiculându-se, mai ales, varianta restanțelor financiare, care au afectat și prestația…
Clubul UTA anunță punerea în vânzare de bilete virtuale pentru partida UTA-Chindia Târgoviște. Amănunte sunt oferite în următorul comunicat: „Meciul dintre UTA și Chindia Târgoviște va fi primul al echipei noastre care se va juca…
FC U Craiova a început în forță partida cu UTA, disputată pe arena Francisc Neuman, trecându-și în cont trei șarje ofensive periculoase în primele zece minute, rezolvate însă de defensiva arădeană în frunte cu Iacob.…