Palatul Cultural din Arad a găzduit cea de-a XV-a ediție a „Dialogurilor Universitare by UVVG,” eveniment care a reunit membri ai conducerii Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, cadre didactice, cadre medicale, studenți și…
Antoniu Martin, istoric și analist politic În limbajul comunicării s-a impus oarecum o expresie care definește necunoscutul, imprevizibilul. Este vorba despre așa numitul ,, factor X ”. În cazul României, mai exact al politicii de…
Curtea Complexului Curcubeu a devenit, pentru câteva ore, un spațiu al solidarității, prieteniei și speranței, odată cu desfășurarea evenimentului „Până când toți sunt în siguranță”, organizat de Direcția de Asistență Socială Arad, în parteneriat…
Într-o lume în care multe femei poartă în tăcere griji, temeri și provocări, proiectul „Rețea de Sprijin pentru Femei”, inițiat de Asociația Clubul Femeilor Unice, își propune să ofere un prim pas către sprijin și…
Consiliul Județean Arad propune acordarea distincțiilor de onoare ale județului în cadrul „Zilelor Județului”, un eveniment festiv, în care vor fi celebrate personalități marcante din mediul economic, academic și spiritual, care au contribuit direct la…
Primăria Municipiului Arad informează cetățenii că, în vederea organizării în condiții de siguranță a evenimentului „Târgul de Paște 2026”, vor fi instituite restricții de circulație și măsuri de eliberare a parcărilor în zona Pieței…
În același timp, Guvernul României face eforturi susținute pentru a gestiona această situație dificilă, asigurându-se că românii sunt protejați, iar economia țării face față acestor șocuri externe. Nu considerăm potrivit ca, în timp ce prim-ministrul,…
Un număr de 128 de autoturisme se află în prezent în depozitul societății Recons Arad, situat pe Calea Iuliu Maniu FN. Vehiculele sunt vechi, în mare parte nefuncționale, și au ocupat perioade îndelungate locuri de…
”Salut! Mă bucur că am ocazia să împărtășesc câteva amintiri și experiențe din perioada studenției. Această poveste profesională, spun eu de succes, este și despre tine, despre drumul tău și despre sfaturile pe care pot…
Europarlamentarul Gheorghe Falcă a discutat în cadrul unei conferințe de presă despre acordurile semnate de Uniunea Europeană cu Mercosur și India. Acesta a argumentat faptul că cele două acorduri sunt beneficie pentru UE în general…
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad a elaborat Planul de Acțiune pentru anul 2026, document care transpune în măsuri concrete obiectivele din Programul de Guvernare, cu un scop clar: o viață mai…
Au fost aprobate noi investiții în infrastructura de apă și canalizare a județului Arad, în valoare de circa 12 milioane de lei, care se vor realiza în 2026, ca urmare a aprobării Planului de Investiții…
Parlamentul European împreună cu Consiliul a ajuns la un acord politic privind noul Regulament european pentru managementul capacității feroviare. Acordul politic este „un pas important pentru modernizarea și eficientizarea transportului pe calea ferată în Uniunea…
Târgul de Crăciun de la Arad, ediția 2025 se va deschide sâmbătă, 22 noiembrie iar seara este programat un concert de muzică ușoară. Pe scenă vor urca Lora&Band și Randi iar în deschidere vor evolua…
Circuitul turistic al clădirilor Marii Uniri a fost recunoscut oficial drept rută turistică de către Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. Acest circuit, dezvoltat pe plan local de către Consiliul județean Arad, prin Centrul Național…
Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a găzduit recent conferința internațională Natural history and philosophy in the early modern thought: science, experiments, methodologies. Evenimentul s-a desfășurat în sala de conferințe a Campusului Universitar UVVG…
Parlamentul României s-a reunit marți în ședință comună pentru a marca Ziua Internațională a Nonviolenței (2 octombrie), o inițiativă ONU”, a spus deputatul PNL Geanina Pistru Popa Ca femeie, ca deputat și ca membră a…
Municipiul Arad a fost sărbătorit, în data de 18 septembrie, la Pécs (Ungaria), în cadrul evenimentului anual „Ziua Aradului”, prilej care consolidează tradiția prieteniei și colaborării dintre cele două orașe. Aradul a fost reprezentat prin…
Astăzi a avut loc inaugurarea magazinului PEPCO în comuna Șiria, un moment important pentru comunitatea locală, care marchează atât diversificarea serviciilor oferite locuitorilor, cât și consolidarea mediului economic al zonei. Noua investiție aduce beneficii directe…