septembrie 03, 2025 | No Comments
„Pacienții din România trebuie să simtă că sistemul de sănătate este de partea lor. Pachetul 2 aduce medicii mai aproape de comunități, protejează pacienții vulnerabili și încurajează spitalele să pună pacientul pe primul loc”, a…
septembrie 03, 2025 | No Comments
Am căutat cu înfrigurare în celebra poză a dictatorilor ruși și asiatici în care apar cei doi foști premieri PSD ai României, alături de Adrian Năstase și de Viorica Dăncilă pe cel mai servil purtător…
iulie 02, 2025 | No Comments
La șase luni de la preluarea mandatului de deputat în Parlamentul României, Geanina Pistru publică un raport de activitate ce reflectă implicarea constantă în proiecte legislative relevante, dar și lansarea unor inițiative proprii care pun…
iunie 24, 2025 | No Comments
În cadrul Comisiei pentru Transport și Turism (TRAN) din Parlamentul European a fost votată propunerea fiind drepturile pasagerilor în Uniunea Europeană. Gheorghe FALCĂ, eurodeputat PNL/PPE, a precizat că a votat în favoarea poziției Parlamentului privind…
iunie 18, 2025 | No Comments
Deputatul PNL de Arad Geanina Pistru a susținut o declarație politică în Parlament în favoarea nominalizării lui Ilie Bolojan pentru funcția de prim-ministru. „Într-un moment critic pentru stabilitatea economică și socială a României, consider că…
iunie 05, 2025 | No Comments
Deputatul PNL Geanina Pistru a luat cuvântul în plenul Parlamentului, susținând aprobarea Ordonanței de Urgență nr. 97/2024, un act normativ care introduce măsuri esențiale pentru combaterea consumului de substanțe psihoactive la volan și creșterea siguranței…
aprilie 24, 2024 | No Comments
La sfârșitul acestei săptămâni se va deschide Târgul de Paște. Una dintre noutățile acestei ediții este locația care va găzdui evenimentul, respectiv Piața Catedralei, recent supusă unor lucrări complexe de amenajare. Ediția din acest an…
Posted in Utile
aprilie 24, 2024 | No Comments
CONSILIUL JUDEȚEAN ARAD anunță publicul interesat cu privire la depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul “Refacere pod pe DJ 708A km 22+40, peste Valea Cigher, U.A.T. Tauț” propus a fi amplasat…
Posted in Utile
aprilie 23, 2024 | No Comments
Rectorul Universității de Vest Vasile Goldiș, doctorul Coralia Cotoraci va candida pe lista PNL pentru Consiliul Local Municipal. Anunțul a fost făcut într-o conferință de presă la sediul partidului, la care au participat Gheorghe Falcă,…
Posted in Politica
aprilie 22, 2024 | No Comments
UTA și Petrolul au remizat, 1-1 (0-1), în această seară pe „Ilie Oană”, dar pentru arădeni este un rezultat ce ascunde o mică frustrare, gândindu-ne la modul în care s-au desfășurat ostilitățile. Petrolul a părut…
aprilie 22, 2024 | No Comments
Complexul Muzeal Arad, cu sprijinul Consiliului Județean Arad și în colaborare cu Muzeului Leonardo da Vinci Florența (Italia), deschide pentru public expoziția internațională „Imperiul Roman. Tehnologia învingătorilor”. Vernisajul va avea loc miercuri, 24 aprilie, ora…
aprilie 17, 2024 | No Comments
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat azi, oficial, că suspendarea de patru meciuri fără spectatori pe teren propriu a celor de la UTA fost redusă. În aceste condiții, „Bătrâna Doamnă” va putea fi încurajată de…
aprilie 17, 2024 | No Comments
A trecut la cele veșnice Părintele Ioan Montoi, ale cărui daruri, primite de la Cel de sus, au alinat suferințele, grijile și nevoile celor care s-au îndreptat spre el. Credința și rugăciunea au fost temeiul…
Posted in Social
aprilie 17, 2024 | No Comments
Consiliul Județean a început asfaltarea drumului Mâsca-Măderat-Arăneag! Se lucrează intens, cu mai multe utilaje, atât la asfaltarea drumului, cât și la montarea de podețe și amenajarea accesului la proprietăți. Drumul are lungimea de 11,6 km.…
Posted in Utile
aprilie 17, 2024 | No Comments
În organizarea Primăriei Comunei Șiria și a Consiliului Local Șiria a avut loc prima ediție a evenimentului intitulat „Zilele Administrației Șiriene” . Pe durata celor cinci zile de acțiune, sărbătoarea s-a încheiat cu un spectacol…
Posted in Utile
aprilie 16, 2024 | No Comments
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad organizează în perioada 18-21 aprilie, la Expo Arad, Târgul Primăverii și Târgul Confort Construct & Instal. Un eveniment pentru întreaga familie. Târgul Primăverii vine cu o…
Posted in Utile
aprilie 11, 2024 | No Comments
Consiliul Județean Arad este și anul asta acesta partenerul Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) și al Inspectoratului Școlar Județean Arad în organizarea Concursului de Cultură și Educație Financiar-Contabilă (ediția a doua),…
Posted in Utile
aprilie 10, 2024 | No Comments
Studiul de fezabilitate al centurii de nord-est a municipiului Arad, construită de Consiliul Județean, a fost transmis astăzi pentru avizare Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere CNAIR. Consiliul Județean Arad va construi un al…
Posted in Utile
aprilie 10, 2024 | No Comments
Aprox. 200 km de covoare asfaltice nou-nouțe, realizate în ultimii ani, se adaugă la cele 644 km de drumuri județene modernizate de Consiliul Județean Arad. Lor li se vor adăuga, anul acesta, încă 28 km…
Posted in Utile
aprilie 10, 2024 | No Comments
Astăzi s-au semnat noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Deputatul Sergiu Bîlcea a fost alături de primarii din Arad care au beneficiat de…
Posted in Politica
aprilie 09, 2024 | No Comments
Conform directivelor venite de undeva de mai „sus”, Comisia de Recurs din cadrul Federației Române de Fotbal a respins apelul Clubului UTA, în ședința de azi. Informarea oficială a apărut, laconic, cu puțin timp în…
aprilie 09, 2024 | No Comments
La începutul acestei luni, istoricul arădean Antoniu Martin a fost admis în Uniunea Jurnaliștilor din San Marino (USGI). De câțiva ani, Antoniu Martin publică în mai multe cotidiene de limbă italiană pe teme de geopolitică,istorie…
Posted in Utile
aprilie 08, 2024 | No Comments
Primăria Municipiului Arad, prin Direcția de Asistență Socială (DAS) Arad, a adus bucurie și culoare în comunitatea romă prin organizarea unui spectacol festiv dedicat Zilei Internaționale a Romilor, la Centrul Multifuncțional “Floare de Colț”. Evenimentul…
Posted in Social
aprilie 05, 2024 | No Comments
UTA a obținut una dintre cele mai frumoase victorii din istoria sa, trecând la limită de FC Botoșani, 1-0 (1-0). Spunem „frumoasă”, nu neapărat datorită prestației din teren, ci prin prisma faptului că a fost…
aprilie 05, 2024 | No Comments
Liderul PNL Arad, Gheorghe Falcă, candidat pe un loc eligibil la alegerile europarlamentare, a participat la București la depunerea oficială a listelor de candidați ai Alianței PSD – PNL. „Sunt bucuros că voi candida iarăși,…
Posted in Politica
aprilie 04, 2024 | No Comments
După un prim lot de 24 de microbuze electrice, încă 17 va cumpăra Consiliul Județean Arad pentru următoarele localități: Ineu, Lipova, Pecica, Nădlac, Sebiș, Curtici, Păuliș, Șagu, Beliu, Bocsig, Cermei, Pilu, Conop, Cărand, Archiș, Hășmaș,…
Posted in Utile