Un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, într-o acțiune punctuală ce a avut loc vineri, 10 iulie a.c., a depistat o persoană care oferea spre comercializare articole de îmbrăcăminte inscripționate cu numele unor…
Organizatorii au tras linie după cea de a şaptea ediţie a Festivalului Părădăicilor de la Macea, contabilizând reuşita evenimentelor care s-au succedat timp de două zile în comuna arădeană. Astfel, a reieşit că a şi…
Sâmbătă, ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, şi vicepremierul maghiar Semjen Zsolt au tăiat panglica inaugurală a Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota. Cu toate că a fost cam indecis, la eveniment…
În perioada 6 – 9 iulie a.c., pe timpul misiunilor de ordine și siguranță publică, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad au aplicat 27 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10400 lei. Contravențiile constatate…
Miercuri, 8 iulie a.c., în jurul orei 22.30, un echipaj din cadrul Grupei de Supraveghere și Ordine Publică Pecica a depistat în flagrant, două persoane care pescuiau cu unelte neautorizate. Persoanele au fost depistate pe…
Asociația Produs de Cluj, în parteneriat cu Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad, vă invită la prima ediție a târgului producătorilor şi meşteşugarilor ardeleni organizat de cele două instituţii. În premieră la…
În vederea eficientizării activităţilor pentru punerea în legalitate a cetăţenilor cu acte de identitate, Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Arad face un apel către toţi cetăţenii pentru a verifica periodic termenul de valabilitate al…
Primăria Municipiului Arad lansează o campanie de conștientizare a populației cu privire la beneficiile mersului pe bicicletă. Campania se va desfășura în perioada iulie-octombrie 2015 și va promova folosirea acestui mijloc de transport nepoluant, inclusiv…
Departamentul pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi a lansat, în parteneriat cu Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”, proiectul „START – O viaţă de calitate în siguranţă!”, pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice…
Un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, într-o acțiune ce a avut loc la finalul săptămânii trecute, în Piața Obor din municipiul Arad, a depistat o persoană care oferea spre comercializare mai mulți…
Reprezentanții Centrului Municipal de Cultură au participat la reuniunea Alianței Orașelor Europene de Cultură (AVEC), care a avut loc în perioada 2-5 iulie, la Arles (Franța). Tema discuţiilor a constituit-o alegerea noii structuri de conducere…
Duminică, 5 iulie a.c., jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad au desfășurat, o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor de comerț ilicit. Pe timpul acțiunii ce a avut loc în Piața…
Procesul de extindere şi modernizare a Unităţii de Primire Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad a intrat într-o nouă etapă. În prezent se lucrează în spaţiul în care a funcţionat până…
Judeţul Arad se află sub Cod Galben de caniculă, începând de astăzi, 6 iulie 2015, iar Consiliul Judeţean a luat decizia restricţionării circulaţiei pe drumurile judeţene, între orele 10-20, pentru vehiculele de peste 7,5 tone.…
Administratia Nationala de Meteorologie a emis o atentionare cod galben de canicula valabila luni in vestul si nord-vestul tarii, unde se vor inregistra temperaturi de pana la 37 de grade. meteorologii precizeaza ca in zilele…
Prezentul sondaj privind practicile culturale în municipiul Arad a fost coordonat de prof. univ. dr. Adrian Hatos sub egida Asociației Film ETC. (coordonator proiect: Oana Radu) și a fost realizat la comanda Centrului Municipal de…
, Joi, în urma a 17 percheziţii făcute în judeţele Arad, Mureş şi Teleorman, nouă persoane au fost duse la audieri într-un caz de comerţ intracomunitar ilegal cu animale, prejudiciul adus statului fiind de…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad în parteneriat cu Oficiul Teritorial pentru IMM-uri și Cooperație Timișoara a organizat astăzi, 02.07.2015, la sediul CCIA Arad de pe strada Cloșca, nr. 5, seminarul privind…
Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Arad aduce la cunoştinţa cetăţenilor că începând cu data de 01.07.2015 locuitorii comunei Secusigiu vor fi deserviţi pe linie de evidenţă a persoanelor de către Serviciul public comunitar local…