Acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor de comerț ilicit

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , , ,

Published on iulie 06, 2015 with No Comments

Duminică, 5 iulie a.c., jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad au desfășurat, o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor de comerț ilicit.

            Pe timpul acțiunii ce a avut loc în Piața Obor din municipiul Arad, a fost depistată o persoană care oferea, spre comercializare, tricouri inscripționate cu numele unor binecunoscute mărci.

Persoana în cauză a fost legitimată, în vederea stabilirii identității iar, după verificări, a rezultat că este un bărbat în vârstă de 31 de ani, Florin C., domiciliat în municipiul Arad. El nu a putut prezenta documente de proveniență a articolelor de îmbrăcăminte pe care le comercializa la un preț mic, deși purtau mărci cunoscute.

Având în vedere faptul că “punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare” reprezintă infracțiune, conform prevederilor Legii nr. 84 din 1998, republicată, jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală.

No Comments

Comments for Acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor de comerț ilicit are now closed.