Marți, 25 august, în cadrul Zilelor Aradului, a fost lansat, în prezența viceprimarului Bognar Levente, volumul Arad – Palatul Administrativ, monografie în imagini. Volumul este unul de excepție, care urmărește istoria construcției Palatului Administrativ Arad,…
Nemulţumit de starea drumului judeţean Lipova – Neudorf – Timişoara, care leagă Valea Mureşului de Autostradă, Aeroport şi implicit de Timişoara, primarul comunei Zăbrani îşi exprimă nemulţumirea faţă de autorităţile judeţene. Dorind să atragă atenţia…
Luni, 24 august a.c., jandarmii Grupei de Supraveghere și Ordine Publică Lipova, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad, au fost sesizați cu privire la un conflict ce a avut loc într-un local public din…
Podul Traian, monument istoric, va fi pus în valoare prin iluminat arhitectural. Operatorul serviciilor de iluminat public, compania ELBA, a finalizat proiectul tehnic. Designul luminilor a fost inspirat de cel al Podului Libertății din Budapesta,…
În perioada 21 – 23 august a.c., efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad au desfășurat, în zona de competență, misiuni ce au avut drept scop asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.…
Asăzi, sala Ferdinand din Palatului Administrativ a fost găzda unei şedinţe festive, desfășurată în fiecare an, cu prilejul Zilelor Aradului. Acordarea unor titluri de excelență şi distincţii pentru promotorii oraşului nostru, au fost principalele puncte…
Joi, 20 august a.c., în jurul orei 17.00, la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad a fost solicitată intervenţia unui echipaj, în zona unui magazin situat în Calea Aurel Vlaicu, din municipiul Arad. La locul…
“ Organizația Tinerilor cu Inițiativă – Filiala Arad” împreună cu alte două asociații din Uruguay și Portugalia, dar și cu sprijinul Comisiei Europene, au lansat vineri, 21 august, o platforma web care va ajuta…
Miercuri, 19 august, în Sala Regele Ferdinand a Palatului Administrativ a avut loc o întâlnire de lucru și schimb de experiență cu instituții de cultură din orașe înfrățite cu municipiul Arad. Întâlnirea s-a desfășurat sub…
Miercuri, 19 august 2015, a avut loc semnarea Procesului Verbal de Recepţie Finală a lucrărilor executate prin Contractul de Lucrări CL2 „Extindere reţea de canalizare în Municipiul Arad şi în localitatea Fântânele” din cadrul Proiectului…
Polițiștii locali din cadrul Serviciului „Ordine și Liniște Publică 2 au surprins, în ultimele zile, mai mulți hoți în flagrant, pe care i-au predat ulterior polițiștilor din cadrul IPJ Arad, pentru investigații complete. Astfel, un…
Aproape o jumătate de oră circulaţia tramvaielor a fost blocată în fața Primăriei din cauza unui Peugeot cu numere de București, B-89-RPP, culmea condus de o doamnă avocat. Mașina acesteia a fost parcată foarte aproape…
În perioada 14 – 16 august a.c., pe timpul executării misiunilor de ordine publică, jandarmii arădeni au aplicat 38 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 17500 lei. Sancțiunile au fost aplicate pentru săvârșirea de fapte…
Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, rămâne în arest. După ce în urmă cu două zile acesta a fost trimis de către DNA în judecată în stare de arest, alături de Adrian Nedelciu, camera preliminară…
Timp de 9 luni de zile, 10 tineri voluntari din Franţa, Italia şi Turcia vor dezvolta ateliere de promovare a evenimentelor culturale din Arad, ateliere interactive de limbi străine şi culturi europene, ateliere de promovare…
SC Compania de Apa Arad SA anunţă întreruperea totală a furnizării de apă potabilă în localităţile Vladimirescu, Cicir şi Mândruloc programată a avea loc marţi, 18 august a.c., în intervalul orar 09:00 – 14:00. Întreruperea…
Proiectul Ecopedia al asociaţiei Terra Nobillis, derulat în cadrul programului Erasmus +, în Arad, a fost finalizat. Mai mulți participanţi din Franţa, Polonia şi România au luat parte la mai multe activităţi. Printre acestea…
Luni, 17 august 2015, în cadrul Proiectului „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad”, cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Sectorial „Mediu”, al cărui beneficiar este Operatorul Regional…
A doua ediție a expediției “Prietenii Mureșului” va avea loc în data de 14 august. Expediția este organizată de inițiatorii săi de anul trecut, senatorul Constantin Traian Igaș și reprezentanții Asociației Nautice “Port Arthur”. Traseul…