Primăria Municipiului Arad anunţă cetăţenii interesaţi de faptul că începând cu data de 21.11.2022 se restrânge activitatea de preluare a cererilor pentru acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuințelor și a suplimentului pentru energie ȋntr-un singur centru.…
Până în 2029, ADR Vest și-a propus să ajungă la 2 miliarde de euro investiți în fondurile de dezvoltare ale regiunii, să contribuie la dezvoltarea primului unicorn din Regiunea Vest, iar întreaga zonă să devină…
Cel mai amplu forum România-Republica Moldova, organizat vreodată la Arad, are loc începând de astăzi, până sâmbătă, la Universitatea „Aurel Vlaicu” și la Consiliul Județean Arad. Un număr de 63 de participanți din Republica Moldova…
Orașul Pecica are o nouă zonă de agrement, realizată de administrația locală din fonduri europene. Parcul a fost inaugurat astăzi în prezența conducerii orașului, primarul Petru Antal și viceprimarul Miodrag Stanoiov, a președintelui Consiliului Județean…
În perioada Sărbătorilor de Iarnă, Primăria Comunei Șiria intenționează să organizeze TÂRGUL DE CRĂCIUN ȘIRIA, ediția a-I-a 2022. Astfel, în perioada 06 decembrie 2022 – 09 ianuarie 2023 , ne dorim ca Piața ”Sfânta Maria”…
Lungmetrajul „Orașul pierdut“, care a avut premiera în primăvara acestui an și care dezvăluie aventura unei scriitoare în junglă, va fi proiectat, vineri, 18 noiembrie 2022, la Cinematograful „Arta“ din Arad. Filmul va putea fi…
În fiecare an, în data de 14 noiembrie este marcată “Ziua Mondială a Diabetului”, la inițiativa Federației Internaționale de Diabet (IDF), cu sprijinul Organizației Mondiale a Sănătății. Aceasta reprezintă o oportunitate globală de sensibilizare și…
Colegiul Național „Moise Nicoară” își propune realizarea unui proiect prin care să promoveze valorile Aradului, cultura, istoria, tradițiile și potențialul turistic. Materialul va fi realizat de elevi, în colaborare cu specialiști în jurnalism cultural de…
Asociația GAL “Podgoria Miniș-Măderat” anunță lansarea apelurilor de selecție pentru primirea de proiecte în cadrul Strategiei de Dezvoltare Locală - Măsura 1.2/6B – „Investiții în sectorul public pentru dezvoltarea teritoriului GAL Podgoria Miniş-Măderat”, Măsura 2.1/2A…
Afecțiunile respiratorii de sezon încep să își facă tot mai simțită prezența în rândul copiilor! În cadrul Secției Clinice Pediatrie II, doar în ultimele 72 de ore au necesitat internare 38 de copii, mai bine de jumătate…
Este nevoie de o colaborare între toate partidele parlamentare arădene, pentru marile proiecte locale, susține arhitectul Gheorghe Seculici, presedintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Arad. Este vorba despre proiectele Aradului, ale administratiilor publice din…
Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, i-a oferit Distincția de Excelență „Investește în resursa umană” Înaltpreasfinției Sale, Părintele Ioan Selejan, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului. Distincția de excelență a fost acordată în deschiderea conferinței „Siguranța publică și nevoia de capital…
Eforturile administrației PNL de a investi în transportul public confortabil și nepoluant trebuie însoțit de o campanie pentru încurajarea arădenilor să folosească mai mult tramvaiele și autobuzele noi. „Mai multe orașe mari, printre care Cluj…
Vreau să salut inițiativa deosebită a președintelui interimar al Senatului, doamna Alina Gorghiu, care a reușit, prin organizarea Conferinţei internaţionale „Femeile parlamentare din România şi promovarea egalităţii de gen ca angajament naţional”, să aducă în atenție…
Compania CFR poate începe reabilitarea căii ferate de pe ruta Caransebeș-Arad, Timișoara Est-Ronaț și Ronaț-Arad. Până ieri rezultatele licitației de atribuire au fost blocate de contestații. Instanța de judecată a respins contestațiile. Lucrările vor fi…
Lucrările de extindere a Unității Primire Urgențe de la Spitalul Județean sunt foarte avansate și proiectul se apropie de finalizare, înainte de termenul prevăzut în contract! Lucrarea este finanțată de Consiliul Județean Arad, din fonduri…
22 noiembrie 2022 este termenul limită până la care proprietarii de fose septice au obligația legală să se înregistreze în Registrul de Evidență a Sistemelor Individuale Adecvate pentru Colectarea și Epurarea Apelor Uzate al Municipiului…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, în colaborare cu compania Cyber Level Ins, a organizat, luni, 31 octombrie 2022, un workshop pe tema securității cibernetice, intitulat „Protejați-vă compania de un atac cibernetic și asigurați…