Sala „Ferdinand” a Primăriei Arad a găzduit lansarea cărţii „Flavius Domide – copilul teribil al fotbalului arădean”, avându-i ca autori pe Radu Romanescu şi Ionel Costin. Un volum dedicat unui adevărat simbol al fotbalului arădean,…
Unul din marii fotbalişti ai Aradului şi ai UTA-ei, Flavius Domide, împlineşte sâmbătă 70 de ani, marea familie alb-roşie urmând să-l sărbătorească aşa cum se cuvine. „Roşcovanul”, aşa cum îl alintau gazetarii vremii, va da…
Patru cadre didactice de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul UAV au fost prezente la Novi Sad, la universitatea din oraş, în cadrul programului Erasmus plus. „O experienţă extraodinară care ne-a permis…
Fanii UTA-ei au posibilitatea de a-şi încuraja favoriţii şi la Baia Mare, la partida ce va avea loc sâmbătă. “Suntem aproape de o performanță la care, poate, nici nu am îndrăznit să sperăm la începutul…
În data de 23.04.2016 la Sibiu a avut loc Campionatul Național de karate Kyokushin la categoria copii 13-14 ani, cadeți 15-16 si tineret. Sportivii CS. COMBAT TEAM. Arad antrenați…
UTA a reuşit să plece neînvinsă din Cetatea Chindiei, după un meci cu o miză importantă în lupta pentru promovare. Partida de la Târgovişte, influenţată şi de condiţiile atmosferice, reprize de ploaie torenţială în prima…
Supermaratonul Békéscsaba – Arad – Békéscsaba se apropie de startul celei de a XXIX-a ediţii, fiind prefaţat azi de o conferinţă de presă, la care au fost prezenţi primarul Gheorghe Falcă, viceprimarul Levente Bognar, respectiv…
O “bucată” palpabilă din istoria glorioasă a UTA-ei poate ajunge în casa fiecărui arădean iubitor al culorilor alb-roşii, mai precis o porţiune din gazonul englezesc de pe arena „Francisc Neuman”. „Aşa cum am anunţat, noul…
„Arad, mobilizează-te!” – ediţia a VI-a În data de 19-20 aprilie 2016, la sala sporturilor a Universității ”Aurel Vlaicu”, se va desfășura tradiţionala competiție interșcolară dedicată școlilor gimnaziale, „Arad, mobilizează-te!”, o competiție care ajunge la…
Astăzi toți fanii echipei fanion a Aradului, UTA, sărbătoresc 71 de ani de la înființarea celei mai titrate echipe din vestul României. Bătrâna Doamnă a fotbalului românesc a fost înființată de baronul Francisc von Neuman,…
UTA a dat azi lovitura la Mioveni, reuşind victoria în faţa unei echipe care i-a făcut zile negre în sezonul regulat. A fost 2-1 (1-1) pentru elevii lui Roli Nagy, care au şi meritul de…
Rezultatele din Liga a IV-a, etapa 19; CS Glogăvâţ – Lunca Teuz Cermei 0-5, Frontiera Curtici – Şoimii Şimand 2-0, Unirea Sântana – Progresul Pecica 3-0, Aqua Vest Arad – Crişul Chişineu Criş 4-7, Victoria…
Antrenorul arădean de fotbal Ionuț Popa va fi invitatul longevivului proiect al Bibliotecii arădene dedicat ”Personalităților arădene”, miercuri, 13 aprilie, la ora 13.00. Ionuț Popa și-a încept cariera de fotbalist la echipa Victoria Ineu, echipă…
Avându-i alături pe reprezentanţii celor mai importante cluburi sportive din Arad, primarul Gheorghe Falcă a prezentat azi, într-o conferinţă de presă, investiţiile şi susţinerea administraţiei locale pentru sportul arădean. Acesta a subliniat că, atât la…
Prima etapă a play-off-ului ligii secunde a adus UTA-ei şi prima victorie, alb-roşii impunându-se pe teren propriu, scor 3-1 (3-1), în fața celor de la FC Brașov. Elevii lui Roli Nagy au început foarte bine…
UTA debutează mâine, de la ora 12.00, pe teren proriu, în faza decisivă a ligii secunde de fotbal, cea a play-off-ului, și are ca adversară una dintre cele mai în formă echipe în acest moment,…
Ultima etapă a sezonului regulat, a XXVI-a, din Liga a II-a, seria a II, a adus încă trei puncte UTA-ei, importante mai ales în perspectiva bătăliei din play-off. Alb-roşii s-au impus pe arena din Aradul…
Rezultatele etapei: Șoimii Pîncota – UTA 0-2, Satu Mare – FC Baia Mare 0-2, “U” Cluj – Metalul Reșița 2-0, Tărlungeni – Chindia Târgoviște 0-1, CSM Rm.Vâlcea – FC Brașov 0-0, Gaz Metan – FC…
UTA a abordat mai mult decât motivată deplasarea de la Pâncota şi s-a impus, meritat, cu scorul de 2-0 (1-0), în duelul arădean al etapei a 25-a din seria de vest a ligii secunde. Alb-roşii…