Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, face încă un pas pentru transparentizarea activității sale și a instituției pe care o reprezintă. Iustin Cionca va trimite lunar un scurt raport de activitate fiecărui arădean care se…
Cetatea Aradului a fost unul dintre subiectele de discuție în cadrul audierilor miniștrilor propuși să facă parte din Guvernul condus de Florin Cîțu. Discuția a fost deschisă de deputatul PNL Sergiu Bîlcea, care a amintit…
Casa Regală face parte din comunitatea din Săvârșin, prin prezența istorică în localitate dar și prin grija pe care o arată față de oamenii de acolo. Unitatea de Asistență Medico-Socială Săvârşin a primit o donație…
La finalul primului an întreg din cadrul mandatului de deputat în Parlamentul European, Gheorghe FALCĂ a prezentat un raport privind activitatea sa. „Noi, membrii Parlamentului European ne-am preluat mandatele pe 2 iulie 2019, iar într-un…
PSD respinge categoric circul ieftin, penibil, pus la cale de Iohannis și prin urmare nu va participa la consultările de la Cotroceni. Președintele PSD a transmis în acest sens o scrisoare publică președintelui României. “Iohannis…
STIHL TIMBERSPORTS organizează prima competiție internațională din istorie în sistem virtual. Campionatul European Virtual 2020 al tăietorilor de lemne înlocuiește Campionatul Mondial la individual, anulat. Ediția 2020 va putea fi urmarită online duminică, 27 decembrie.…
„Am avut astăzi o nouă demonstrație a ceea ce a însemnat, cu adevarat, competiția electorală de la alegerile locale. Așa cum spuneam la momentul respectiv, baronul Ghiță Falcă a făcut tot posibilul să fărâmițeze votul,…
Președintele PNL Municipiul Arad, Sergiu Bîlcea, a făcut un nou pas pentru preluarea mandatului de deputat: renunțarea la calitatea de consilier municipal. „Am optat astăzi pentru calitatea de deputat, ceea ce înseamnă că demisia din…
Investițiile din zona Apateu au fost prezentate astăzi de conducerea Consiliului Județean Arad primarului Sorin Ioan Dănila și viceprimarului Sorin Ioan Druțău. Consiliul Județean a fost reprezentat de președintele Iustin Cionca și vicepreședinții Răzvan Cadar…
Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a aprobat documentația de urbanism pentru înființarea unei zone rezidențiale în comuna Șagu, pe un teren aflat în prezent în extravilan. „Acest nou cartier al localității Șagu este destinat…
Pachetul REACT-EU, propus de Comisia Europeană pentru regiunile cele mai afectate de criză a trecut de votul Parlamentarului European. REACT-EU este un exemplu de manual al politicii de coeziune care face parte din redresarea după…
Administrația Fondului pentru Mediu ar fi trebuit să dea astăzi startul programului Rabla pentru Electrocasnice. Potrivit unui anunț al AFM: „Cei interesați vor putea să se înregistreze în aplicația disponibilă pe site-ul AFM – www.afm.ro…
Începând de astăzi, comuna Șiria oferă gratuit conexiune la internet în spațiile publice prin programul WiFi4EU tuturor cetățenilor comunei, turiștilor și celor care tranzitează localitățile Șiria, Galșa și Mâsca. Inițiativa WiFi4EU este un proiect european…
Cum să oferim copiilor mere și lapte din România, în cadrul programelor școlare, în locul laptelui din Ungaria și al merelor poloneze, acesta a fost subiectul discuției de astăzi dintre președintele Consiliului Județean Arad, Iustin…
În urma demersurilor Consiliului Județean Arad, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri a aprobat calificarea “Rutei Bisericilor de Lemn din Județul Arad” drept rută turistică dezvoltată pe plan regional! După clasificarea Ghiorocului ca…
Consiliul Județean Arad a dat ordinul de echipare pentru utilajele de deszăpezire, începând cu ziua de marți, 15 decembrie. Județul a fost zonat în 5 sectoare, unde au fost stabilite 21 baze de deszăpezire și…
Nu se fac teste, nu se întrerup lanțurile contaminării, nu mai sunt locuri la ATI, spitalele se sufocă. Este o realitate crâncenă care ar impune rapid un guvern profesionist, așa cum PSD a propus, cu…
Negocierile privind condițiile pentru cetățeni dar și pentru transportul de mărfuri între Uniunea Europeană și Marea Britanie continuă. Europarlamentarul PPE/PNL, Gheorghe FALCĂ subliniază că indiferent de acordul la care se va ajunge „trebuie garantată libertatea de…
Consiliul Județean Arad marchează, anul acesta, aniversarea Revoluției din decembrie 1989 și comemorarea victimelor arădene ale revoluției, printr-o serie de evenimente organizate la sediul instituției. Pereții Consiliului Județean găzduiesc o expoziție permanentă de fotografii din timpul…