Evenimentul ABC la Galleria a fost un real succes! Peste 1800 de prieteni au participat la un adevarat spectacol oferit la scena mare de Suie Paparude, Shiver, Blanilla, Cips, 2BE si la scena house unde…
Deputatul PNL, Eusebiu Pistru, unul dintre co-inițiatorii proiectului de lege care vine în sprijinul intreprinzătorilor mici și mijlocii, a mediului de afaceri din România, dar şi a investitorilor străini care ar fi dispuși să investească…
Se pare că fugarul Sebastian Ghiţă va fi prins cât de curând. Dispărut în urmă cu câteva luni, când şi-a pierdut imunitatea parlamentară după ce i-a expirat mandatul de deputat, mogulul fugar a fost dat…
În viziunea USR, administrația locală trebuie să devină un partener real al mediului de afaceri, cu o largă deschidere spre dialog şi cooperare. Rolul administrației este să îi creeze comerciantului condiții cât mai bune de…
Președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca, prim-vicepreședinte al PNL Arad, reacționează la afirmațiile deputatului Florin Tripa, cu privire la Consiliul Județean. Dl. Cionca consideră că umilirea Aradului de către parlamentarii neputincioși ai PSD este un act…
Conducerea județului Arad, alături de parlamentarii liberali, continuă campania jalnică prin care încearcă să-și ascundă incompetența și să dea vina pe actualul guvern pentru situația dramatică a sistemului sanitar arădean „Cei de la Consiliul Județean…
Palatul Cultural, în incinta căruia funcţionează Filarmonica şi Muzeul Judeţean Arad, se află într-un proces major de reabilitare, clădirea având peste 150 de ani vechime. Consiliul Judeţean a decis să investească în acest obiectiv, pentru…
În cadul ședinței Consiliului Local Municipal, consilierii au votat proiectul privind intenția de achiziționare a terenului de pe fosta fabrică “Tricoul Roșu”. Inițiatorul proiectului, consilierul liberal Bogdan Boca, este de părere că arădenii merită un…
În şedinţa Consiliului Judeţean desfăşurată ieri s-a aprobat noua organigramă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, prin care se suplimentează numărul de medici, asistenţi şi infirmieri. „Dorim să aducem îmbunătăţiri sistemului sanitar nu doar…
Deputatul liberal, Eusebiu Pistru, a susținut o declarație în plenul Parlamentului cu privire la lipsa investițiilor din sistemul sanitar arădean: “Vizita ministrului Sănătăţii la Arad de săptămâna trecută nu este altceva decât o confirmare a…
Consilierii lui Gheorghe Falcă au dovedit, din nou, în ședința Consiliului Local Municipal Arad de marți, că disprețuiesc votul cetățenilor din municipiul Arad, liberalii din CLM având impresia că orașul este proprietatea lor. Falcă a…
Primarul Gheorghe Falcă a făcut astăzi într-o conferință de presă o relatare pe larg a subiectului privind acuzele de incompatibilitate aduse de Agenţia Naţională de Integritate. Într-un comunicat emis reiese faptul că Falcă a fost…