USR: Administrația trebuie să vină în sprijinul comercianților

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , ,

Published on martie 01, 2017 with No Comments

20170301 Comunicat USR Arad Dezbatere Regulament

În viziunea USR, administrația locală trebuie să devină un partener real al mediului de afaceri, cu o largă deschidere spre dialog şi cooperare. Rolul administrației este să îi creeze comerciantului condiții cât mai bune de a funcționa și a se dezvolta, evitând să îl încarce inutil cu obligații birocratice. Pornind de la acest principiu, reprezentanții Uniunii Salvați România au depus o serie de observații și amendamente, în cadrul dezbaterii publice organizate marți pe marginea noului Regulament de desfăşurare a activităţilor comerciale și a piețelor din municipiu.

Birocrația stufoasă și ineficientă reprezintă un defect al structurilor publice nedezvoltate, rămase în urmă. Pentru a veni în sprijinul administrației locale şi a agenţilor economici din Arad, USR înaintează o serie de măsuri concrete. Dintre acestea amintim propunerea ca verificarea obligației de plată privind impozitele și taxele locale să se facă automat de către aparatul intern al Primăriei, fără a mai solicita comerciantului să prezinte un certificat de atestare fiscală, document care este eliberat tot de Primărie. De asemenea, tot ce ține de prezentarea dovezilor de la Registrul Comerțului (ORC) ar trebui să fie eliminat din obligațiile comerciantului, deoarece Primăria poate verifica direct la O.R.C. acest gen de informații, despre orice agent economic.

Florin Stana, USR: „Dorim modernizarea administrației locale, de aceea este foarte important să centrăm astfel de Regulamente pe nevoile şi priorităţile agentului economic. Un comerciant trebuie să aloce timp pentru business-ul propriu, nu pentru drumuri şi cozi la ghișee. Nu are nevoie să plătească taxe degeaba pentru hârtii care atestă informaţii pe care Primăria le poate verifica pe gratis, din oficiu. Cu un simplu calculator se poate răspunde la această necesitate de a cunoaşte situația datoriilor privind taxele și impozitele. Poate că prevederile din Regulament au fost o scăpare, dar situaţia se poate îndrepta. Sperăm ca administrația să preia propunerea noastra, împreună cu celelalte 14 formulate și depuse în cadrul dezbaterii.

No Comments

Comments for USR: Administrația trebuie să vină în sprijinul comercianților are now closed.