Consilierii județeni au aprobat două noi burse sociale, la cererea conducerii Liceului Special ,,Sfânta Maria” Arad. Consiliul Județean Arad oferă burse pentru elevii de la unităţile de învăţământ special aflate sub autoritatea instituției. Bursele sunt…
Cel mai important proiect pe sănătate al Consiliului Județean, de la înființarea instituției, a fost semnat astăzi! Finanțarea Complexului Matern-Pediatrie, în valoare totală de 115 milioane de euro, a fost semnată de președintele Consiliului Județean,…
Asociația de Dezvoltare Comunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor (ADISIGD) Arad demarează o serie de campanii și evenimente prin care își dorește conștientizarea arădenilor pentru colectarea selectivă a deșeurilor. O primă campanie este „#Fii_Eco.Logic!…
1,14 miliarde de euro din fonduri europene au intrat în județele din vestul României în ultimii șapte ani, în sectorul public și privat, prin Programul Operațional Regional (POR). Consiliul Județean Arad a fost unul dintre…
În satul Laz au loc, în aceste zile, investiții fără precedent în istoria localității. Satul este inclus în traseul drumului județean Dieci-Dezna, iar cei câțiva zeci de locuitori nu încetează să se minuneze la desfășurarea…
Consiliul Județean duce Biblioteca arădeană în secolul XXI, printr-un parteneriat cu Cetatea Voluntarilor! La Arad se va crea un „digital maker space” – un spațiu modern, primitor, dedicat inovației. Sala va fi dotată cu echipamente…
Lucrări spectaculoase pe șantierul Consiliului Județean, la Șiria – “cămășuim” zidul de sprijin, să prevenim surparea malurilor. Drumul județean Arad-Horia-Șiria este modernizat de Consiliul Județean Arad, iar lucrările au ajuns la faza de detalii. “Suntem…
Consiliul Județean Arad a solicitat ca Ministerul Sportului să îi transfere trei baze sportive în municipiul Arad, pentru a le salva de la distrugere și pentru a le reda în folosință. Cele trei obiective sunt…
Aradul va participa la Târgul Național de Turism al Republicii Moldova, unde Consiliul Județean Arad va promova oportunitățile de angajare în zonele industriale și în Zona Liberă Curtici-Arad, cele două universități arădene, Universitatea „Aurel Vlaicu”…
Un proiect medical, care se adresează arădenilor care locuiesc în satele și comunele județului, pornește la sfârșitul acestei săptămâni. „Caravana Sănătății”, inițiată de Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, are ca partener Consiliul Județean, a declarat…
Consiliul Județean Arad oferă burse pentru elevii de la unităţile de învăţământ special aflate sub autoritatea instituției. Bursele sunt acordate pe patru categorii: de performanță, de merit, de studii și sociale. Consilierii județeni au aprobat…
Consiliul Județean Arad a majorat costul lunar de întreținere a persoanelor internate la Unitatea medico-socială (UMS) Săvârșin, la 5.023 lei/beneficiar. O parte din această sumă reprezintă contribuție a beneficiarului sau susținătorului legal, cuantumul fiind de…
Sursele de finanțare pentru bugetele județelor – oportunități și propuneri de finanțare pentru proiectele care vizează viața fiecărui locuitor din județ, sunt discutate în aceste zile, la Sibiu, acolo unde președintele Consiliului Județean Arad, Iustin…
Consiliul Județean Arad participă, la sfârșitul lunii februarie, la Târgul Național de Turism, de la București. Anul acesta, Consiliul Județean va lansa în cadrul Târgului, care se va desfășura la Romexpo, în perioada 23-26 februarie,…
Consiliul Județean Arad a dat astăzi publicității condițiile de modernizare a căii ferate Arad-Timișoara și lucrările exacte care se vor realiza pe acest traseu. Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a semnat astăzi certificatul de…
Astăzi, 26.01.2023, Consiliul Județean Arad anunță deschiderea procedurii de transparență decizională a procesului de elaborare a proiectului următorului act normativ: Proiect de hotărâre privind aprobarea Metodologiilor de atribuire a contractelor de finanţare nerambursabilă pentru activităţile…
Poate pentru unii pare incredibil, dar este adevărat și vă invităm să ne bucurăm împreună de această veste importantă pentru municipiul și județul Arad! Cel mai mare proiect al Aradului în domeniul sănătăţii publice, noul…
Extinderea rețelei de apă și canalizare, respectiv dotarea școlilor prin accesarea de fonduri din PNRR au fost temele abordate de conducerea Consiliului Județean Arad la întâlnirea cu primarii din județ, prima din acest an. Președintele Iustin Cionca a declarat: „Am organizat această…
1869 de proiecte ale primăriilor din județul Arad au fost cofinanțate de Consiliul Județean în ultimii opt ani (perioada 2016-2023). Anul acesta Consiliul Județean a repartizat circa 30 de milioane de lei (29.219.000 lei) orașelor…