Stadiul la zi al drumului expres Arad-Oradea

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: ,

Published on iunie 14, 2023 with No Comments

A fost finalizat și aprobat Studiu de Fezabilitate de către toate entitățile administrative implicate în proiect, adică Primăria Arad și Primăria Oradea, respectiv Consiliile Județene Arad și Bihor.

„Suntem în etapa de obținere a Acordului de Mediu. În 22 mai au fost depuse Raportul privind impactul asupra mediului (RIM) și Studiul de evaluare adecvată (SEA). Urmează să avem dezbateri publice în perioada 26-29 privind Documentațiile de mediu care au fost depuse la Oradea, Salonta, Chișineu-Criș și Arad. Conform estimărilor, Acordul de mediu va fi emis în jurul datei de 12 august. În paralel lucrăm la întocmirea documentației suport pentru depunerea și susținerea aplicaţiei de finanţare”, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

În același timp se parcurg și etapele de avizare a Soluției tehnice la CNAIR, fapt pentru care proiectul a fost supus unui Audit de Siguranță Rutieră. Conform auditului, proiectul este unul calitativ, care răspunde tuturor cerințelor de siguranță a traficului. Urmare a acestui Audit, soluțiile Studiului de Fezabilitate vor fi supuse aprobării Consiliului Tehnico-Economic al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Următorul pas după obținerea Acordului de Mediu este aprobarea proiectului în Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor, cât și în Comitetul Interministerial, iar după obținerea tuturor avizelor să ajungă pe masa Guvernului pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici.

 

No Comments

Comments for Stadiul la zi al drumului expres Arad-Oradea are now closed.