Ultima zi a lunii februarie a.c (28 inclusiv) este data limită până la care plătitorii de venituri cu regim de reținere la sursă a impozitelor au obligația să depună declarația privind calcularea și reținerea impozitului…
Aroganța pesediștilor arădeni atinge cote inimaginabile. Sfidarea lor merge până acolo încât ne recomandă, într-un comunicat de presă, nici mai mult, nici mai puțin, să nu le ținem noi lor lecții despre justiție. La justiție…
Reprezentanții PNL nu au înțeles nimic din votul dat de arădeni în 11 decembrie și continuă campania electorală bazată pe ipocrizie și minciună, așa cum au făcut-o și pe parcursul anului trecut. Un nou exemplu…
Parlamentarii PSD au demonstrat din nou că sunt mânați doar de interese de partid. Prin votul final dat asupra legii bugetului, reprezentanțíi puterii au oprit orice investiție a guvernului în educația și infrastructura medicală a…
Având în vedere situația creată prin întârzierea cu 7 ani a livrării la Arad a lucrării de artă Monumentul Marii Unirii și timpul scurt rămas până la aniversarea Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie…
Isabela Rabotka, vicepreședinte a Curții Naționale de Arbitraj PNL, consideră că acțiunile ministrului de Justiției dovedesc incompetență: „Este inadmisibilă modalitatea în care Guvernul României a ales să utilizeze în interes individual și de grup atributele…
Solicitarea publică a Filialei locale USR Arad pentru PSD Arad și ALDE Arad Filiala locală a USR Arad SOLICITĂ public organizaţiilor PSD Arad și ALDE Arad să ceară de îndată Guvernului abrogarea Ordonanței de Urgență…
Echipa filmului La drum cu tata vine sâmbătă, 4 februarie, la Cinema Arta pentru a se întâlni cu publicul din Arad. Anca Miruna Lăzărescu, regizorul filmului, împreună cu actorii Răzvan Enciu, Alex Mărgineanu și…
Lucian Riviș-Tipei denunță populismul afișat de fostul consilier municipal Adrian Todor, care propune dublarea subvenției oferite de Primărie pentru gigacalorie. “Sigur, ne preocupă situația de la CET, însă nu subvenționarea excesivă este soluția, ci investițiile…
Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean, consideră staţiunea Moneasa obiectivul principal în strategia de dezvoltare turistică a judeţului. Pentru „Proiectul Moneasa”, Iustin Cionca are în vedere două variante: fie preluarea staţiunii de către Consiliul Judeţean, fie…
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, are o nouă inițiativă prin care Staţiunea Balneoclimaterică Moneasa ar putea fi desființată. După ce a solicitat, în urmă cu două săptămâni, dezlipirea stațiunii de comuna Moneasa și trecerea…
Marţi dimineaţa în Sânnicolau Mic, la intersecţia străzilor Frumoasa şi Teodor Păcățeanu a avut loc un accident între două autoturisme, un Volvo și un Audi. Din primele cercetări se pare că accidentul s-a produs pe…