Sala Sporturilor ”Victoria” din Arad va găzdui duminică, 11 ianuarie, de la ora 9.10, Memorialul „Teo Ţucudean“ la handbal masculin, eveniment aflat la cea de a VII-a ediţie. Turneul, organizat în memoria regretatului sprijinitor al…
Concursul naţional de scrisori, eseuri, mesaje şi declaraţii de dragoste, “Dulcea mea Doamnă / Eminul meu iubit”, iniţiat de Biblioteca Judeţeană ”Alexandru D.Xenopol” Arad, a ajuns în anul 2015, la a IX-a ediţie. Dedicat atât…
UPDATE: Arădeanul Marius Copil s-a oprit după primul meci de pe tabloul principal de la ATP Brisbane, fiind invins, scor 4-6, 6-4, 4-6, de azerul Mikhail Kukushkin. Săptămâna viitoare, Copil va juca în calificări la…
Senatorul colegiului uninominal numărul 3, Constantin Traian Igaş a reînceput activitatea la cabinetul parlamentar din oraşul Pecica. “Dacă până în acest an cabinetul a funcţionat cu un program de două zile de audienţă pe săptămână,…
Sfârșitul de an a aduspentru șahiști și finala campionatului județean de șah blitz (5 minute pentru toată partida + 3secunde/mutare) organizată de Șah Club Vados și Asociația județeană de șah. Datorită timpului redus, la blitz…
Chiar dacă numirea nu a fost confirmată oficial, Mihai Răzvan Ungureanu este foarte aproape de a ocupa funcția de consilier prezidențial. Cel mai probabil, actualul senator de Arad îl va consilia pe președintele Klaus Iohannis…
Suporter Club UTA a desfăşurat în aceste zile dinaintea Crăciunului câteva acţiuni umanitare, sperând să aducă bucurie în sufletele unor copii arădeni. ”În seara zilei de luni, 22 decembrie, Moş Crăciun utist a fost în…