Am publicat mai jos programul complet oferit de către organizatori, al celor trei zile de AOA (Arad Open Air).
Având în vedere creșterea temperaturilor în perioada curentă și disconfortul termic ridicat creat de acestea, Direcția de Sănătate Publică Arad dorește să transmită o serie de recomandări populației pentru prevenirea și combaterea efectelor caniculei asupra…
Proiectul de modernizare a drumurilor transfrontaliere din județul Arad a fost primul de acest fel din România, remarcat și la Bruxelles, unde a fost dat ca exemplu de inițiativă transfrontalieră de coeziune socială. Deci, discutăm…
Festivalul de la poalele Castelului Mocioni a ajuns la cea de a 15-a ediție. Fiind o ediție aniversară, organizatorii au făcut eforturi deosebite pentru a oferi miilor de participanți din țară și din străinătate un…
Biblioteca Județeană Arad a scos la licitație Serviciile de proiectare tehnică și asistență din partea proiectantului pentru proiectul de reabilitare energetică moderată a clădirii care găzduiește Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol” Arad și o parte a…
Municipiul Arad implementează programul „Vinerea Verde” , începând de vineri, 7 iulie 2023. Programul este derulat de Primăria Municipiului Arad și Compania de Transport Public S.A. Arad. La finele lunii mai a…
Miercuri, 5 iulie, de la ora 20.00, la Teatrul de Vară Ethos se va juca spectacolul „Gunoierul” de Mimi Brănescu, în regia lui Daniel Hara. Din distribuție fac parte actorii Daniel Hara, Maria Magdalena Chihaia…
Petrecăreții din vestul țării au motiv de bucurie. Cea de-a VII-a ediția a festivalului de la Arad va avea loc vara aceasta pe parcursul a cinci zile, în perioada 7 – 9 iulie, începând cu…
În temeiul acestora s-a lansat astăzi Programul Național de Sprijin al Industriei Alimentare – INVESTALIM. 600 de milioane de euro vor fi alocate, în următorii 3 ani, pentru susținerea investițiilor în noi unități de producție…
Consiliul Județean Arad și Spitalul Clinic Județean de Urgență, în parteneriat cu primăriile arădene, dau startul unui program complex de screening, în regim gratuit, care se adresează arădenilor din întreg județul. Este vorba despre servicii…
“Așa cum am promis, am aprobat astăzi o ordonanță de urgență prin care, începând cu 1 august, majorăm veniturile pentru angajații din sănătate care asigură gărzi și asistența medicală în zilele de weekend sau sărbători…
Consiliul Județean Arad a investit și investește sume importante pentru modernizarea și dezvoltarea celor două tabere de agrement pe care le deține: cea de la Moneasa și cea de la Căsoaia. „Eforturile noastre, de a…
Conducerea unui consorțiu finlandez de proiectare în domeniul medical, format din patru mari companii, s-a întâlnit astăzi cu președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, într-o ședință de lucru privind proiectul noului Complex Matern-Pediatrie. Acesta este…
Beneficiar: Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Arad Obiectivele proiectului: Reducerea emisiilor de carbon din transport în Municipiul Arad prin achiziția de material rulant nou (tramvaie), care va conduce la dezvoltarea unui sistem de transport public de…
Consiliul Județean Arad a organizat, la Arad și la Chișineu Criș, dezbateri publice pentru prezentarea și discutarea proiectului drumului expres Arad-Oradea. La dezbateri au participat câțiva zeci de cetățeni, cărora autoritățile le-au oferit ultimele detalii…
La Șiria se construiește o pistă de biciclete. Pentru asta, consilierii județeni arădeni au aprobat să transfere 2684 mp de teren în domeniul public al comunei Șiria. Pista de biciclete se va construi între localitatea…
Consiliul Județean Arad va susține financiar două proiecte în Republica Moldova: cumpărarea unui aparat de radiografie în raionul Anenii Nou și construirea stadionului raional Ialoveni. „Am oferit aceste finanțări pentru proiecte pe care ni le-au…
Unitățile de învățământ preuniversitar cu clase de nivel primar și/sau gimnazial și/sau liceal din comunele: Gurahonț, Craiva, Hălmagiu, Vârfurile, Vărădia de Mureș, Almaș, Buteni, Dieci, Hălmăgel, Petriș, Ususău, Ghioroc, Brazii, Bata, Semlac, Moneasa, Șiria, Târnova,…
Compania de Transport Public Arad anunţă publicul călător că, în data de 01 iulie 2023, în intervalul 08:00 – 13:00, ca urmare a unor lucrări de mentenanță a rețelei tehnico edilitare, se suspendă circulația tramvaielor pe tronsonul Voinicilor –…
Părinții cu copii mici, de până la 8 ani, pot solicita să lucreze de le domiciliu sau în regim de telemuncă 4 zile pe lună, dacă atribuțiile postului ocupat permit, a anunțat deputatul PNL Sergiu…