Legea prin care se acordă tichete de sportiv de 150 lei pe lună pentru copiii şi juniorii legitimaţi la un club sportiv a fost promulgată și intră în vigoare de la 1 ianuarie 2023, a…
Arădenii sunt invitați în ziua de 1 Decembrie în centrul orașului unde vor fi organizate mai multe evenimente pentru a marca Ziua Națională a României. Astfel, în Piața „Avram Iancu“, Retromobil Club Arad va organiza…
O poveste cu o vârstă venerabilă. O istorie care însă prinde viață pe scena Trupei Marionete într-o formă plină de tâlc și umor. „Prostia omenească” este spectacolul pe care actorii Oana Rogojină și Cristian Bordaș…
Primăria Municipiului Arad prin Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor anunță faptul că săptămâna aceasta Serviciul Stare Civilă va avea un program special având în vedere că zilele de 30 noiembrie, 1 și…
Pentru a evita aglomerația și situațiile neplăcute, intrarea la concertul de colinde programat să aibă loc vineri, 2 decembrie, începând cu ora 19.00, la Teatrul Clasic ”Ioan Slavici” Arad, se va face pe bază de…
Miercuri, 30 noiembrie 2022, între orele 14:00 – 15:30, circulația va fi restricționată pe Bulevardul Revoluției, de la Teatrul Clasic Ioan Slavici până la intersecția cu str. N. Grigorescu, în vederea repetiției generale pentru parada…
Fondurile europene pentru dezvoltarea infrastructurii culturale au fost subiectul principal abordat de vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Ionel Bulbuc, în conferința de presă organizată la sediul PNL. Acesta a vorbit despre proiectul de renovare prin reabilitare…
Filmul documentar „Regele Mihai: Drumul către casă“, cu regia şi scenariul semnate de Trevor Poots, va fi prezentat la Cinematograful „Arta“ din Arad, în cadrul unui eveniment special dedicat Zilei Naționale a României. Filmul, care…
Decizii importante pentru români și România au fost adoptate în ultimele zile, a spus în cadrul unei conferințe de presă deputatul Sergiu Bîlcea, președintele PNL Municipiul Arad. „Încheierea monitorizării justiției prin MCV este rezultatul eforturilor…
Târgul de Crăciun din Arad, ediția 2022 se va deschide, oficial, în 1 Decembrie și va putea fi vizitat până în 8 ianuarie 2023. Organizatorii, Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad, au…
Prima prelevare de organe și țesuturi din acest an, de la Arad, s-a încheiat în urmă cu câteva minute și a fost efectuată de medici din Arad, Cluj-Napoca și București! Donatorul a fost un bărbat…
Modul în care au fost utilizate cele 15 milioane de lei cu care a contribuit Primăria Arad la finanțarea Spitalului Județean a fost subiectul principal abordat de viceprimarul Lazăr Faur în cadrul conferinței de presă…
Iată că toate eforturile președintelui Iohannis și ale guvernelor PNL – care din 2019 și până azi au reușit să repare stricăciunile imense aduse României în epoca lui Dragnea – dau roade. Astfel, Comisia Europeană…
Arhitectul Gheorghe Seculici a fost reales vicepreședinte al Camerei Naționale de Comerț, Industrie și Agricultură, pentru un mandat de cinci ani. La realegerea sa au fost avute în vedere rezultatele obținute de Camera de Comerț,…
Consiliul Județean Arad a stabilit prețurile medii ale produselor agricole care vor fi luate în calcul la evaluarea arendei exprimată în natură în anul 2023, în județul Arad. Astfel, prețurile medii ale produselor agricole care…
Ziua de vineri, 25 noiembrie, începe, pe scena Festivalului Internațional de Teatru Clasic, cu un spectacol al Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu. Este vorba despre „Trei surori”, de A.P.Cehov, producție semnată regizoral de Andreea…
„Ennio”, un film-omagiu adus de regizorul Giuseppe Tornatore lui Ennio Morricone, unul dintre cei mai importanţi muzicieni ai secolului al XX-lea, de două ori câştigător al Premiului Oscar, autor a peste 500 de coloane sonore,…
Asociaţia Grupul de Acţiune Locală (GAL) Podgoria Miniș-Măderat, beneficiară a unui contract de finanțare încheiat cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale în cadrul Măsurii 19 LEADER, pentru implementarea sub-măsurilor 19.2 și 19.4 anunță pe toți…
Întâlnire de lucru a conducerii Consiliului Județean Arad și a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad cu reprezentanții primăriilor din întreg județul, primari, viceprimari, administratori publici, secretari generali și asistenți sociali. „Este…