Există în prezent, la nivel naţional, o serie de discuţii legate de concesionarea terenurilor cu folosinţă agricolă, aflate în proprietatea cetăţenilor, pentru realizarea de perimetre de explorare sau exploatare de petrol şi gaze naturale. Proprietarii…
Deputatul PNL Sergiu Bîlcea a susținut miercuri, printr-o declarație politică, că reducerea birocrației pentru investiții trebuie definită ca o prioritate pentru Guvern și Parlament. România beneficiază, în calitate de stat membru al UE, de fonduri…
Deputatul PNL Sergiu Bîlcea a adresat o interpelare ministrului sănătăţii, Vlad Voiculescu, prin care a cerut măsuri în sprijinul DSP Arad, instituţie care se confruntă cu un deficit de personal grav în activitatea de triaj…
Deputatul liberal arădean Glad Varga a susţinut o declaraţie în Parlament pentru a cere Guvernului deblocarea de urgenţă a programelor de susţinere a IMM-urilor. De asemenea, a adresat câteva întrebări ministrului Economiei cu privire la…
Administrația Fondului pentru Mediu ar fi trebuit să dea astăzi startul programului Rabla pentru Electrocasnice. Potrivit unui anunț al AFM: „Cei interesați vor putea să se înregistreze în aplicația disponibilă pe site-ul AFM – www.afm.ro…
Începând de ieri, odată cu intrarea în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 107/2020, costul standard per elev în anul 2020 este 6.111 lei, cu 13,5% mai mare decât în anul 2019. „Stabilirea anuală a cuantumului…
În conferința de presă de astăzi deputatul PNL, Glad Varga a adus unele precizări privind Legea Bugetului de Stat. Acest Buget se dovedește nerealist deoarece Guvernul a exagerat cuantumul încasărilor și a minimalizat cheltuielile la…