Statul nu mai poate solicita cetățenilor copii după actele pe care le-a emis

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: ,

Published on octombrie 14, 2021 with No Comments

S-a făcut un pas mare pentru reducerea birocrației, prin adoptarea unei legi prin care se interzice instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale să solicite copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către entităţi ale statului.

„Am votat acest proiect de lege în Camera Deputaților, care este for decizional. Evident că această lege trebuie dublată de reforme ale instituțiilor publice și digitalizare. Avem la dispoziție fonduri europene pentru sisteme care să permită verificarea documentelor, fără să mai pune pe drumuri cetățenii și firmele. Suntem în era digitală, trebuie să folosim tehnologia pentru a reduce birocrația, pentru a organiza mai bine relația cu cetățenii și mediul de afaceri, pentru a reduce timpul petrecut în instituții sau alergând între instituții”, a declarat deputatul PNL Sergiu Bîlcea.

 

No Comments

Comments for Statul nu mai poate solicita cetățenilor copii după actele pe care le-a emis are now closed.