Cea de-a treia zi a Festivalul Internaţional de Teatru Circ aduce în faţa publicului două spectacole impresionante. Primul va avea loc în dimineaţa zilei de 27 mai, de la ora 10, într-un cort imens amplasat…
Prim-vicepreședintele PNL Arad, Adrian Țolea, a explicat marți, în cadrul unei conferințe de presă, care sunt principalele obiective ale Programului de guvernare, adoptat la Consiliul Național al PNL din 23 mai și denumit „Reclădirea Națională”.…
Nu am fost niciodată de acord cu asaltul ANI asupra parlamentarilor care îşi angajează rudele ca birourile parlamentare, acuzându-i pe aceştia de conflict de interese. Mi se pare normal ca un parlamentar să-şi aducă la…
Aflat la cea de-a XVIII-a ediție, Supermaratonul Békéscsaba –Arad– Békéscsaba a reprezentat un bun prilej pentru membrii Clubului Sportiv Experiența Multisport de a-și intensifica antrenamentele în vederea participării la Maratonul, semimaratonul și crosul Aradului ce…
scris de: prof. Ioan Tuleu Sentimentul cel mai des întâlnit pe front la luptătorii din prima linie este frica. Frica de glonțul care nu știi când te va lovi, frica de schijele bombelor, de atacul…
Biserica Ortodoxa ii praznuieste pe 21 mai peSfintii Imparati Constantin si mama sa, Elena. Constantin cel Mare s-a nascut in orasul Naissus (Nis, Serbia) in jurul anului 274. A devenit suveran al intregului Imperiu Roman…
Acordarea serviciilor la distanţă este unul dintre obiectivele specifice ale ANAF în strategia de îmbunătăţire a relaţiei dintre contribuabili şi autorităţile fiscale, iar autentificarea şi autorizarea contribuabililor este parte a acestui obiectiv. Serviciul ”Spaţiul privat…
scris de: prof.Ioan Tuleu Sondajul publicat recent de către INSCOP ne relevă preferința românilor pentru instituțiile de forță, deloc democratice, care dispun nu discută, nu votează deciziile luate. Armata se bucură de cea mai mare…
Potrivit prevederilor Codului fiscal, contribuabilii – persoane fizice au obligaţia să completeze şi să depună formularul 200 – “Declaraţie privind veniturile realizate din România”, până la data de 25 mai 2015, pentru veniturile realizate în…
scris de: Cristian Țițca Uneori stau și mă întreb de unde vine fericirea asta de a fi român? Ce am făcut noi, cei de demult și cei de acum, pentru a merita o așa mare…
scris de: prof. Ioan Tuleu Dacă pe frontul de est, la începutul campaniei, germanii aveau superioritate absolută, începând cu a doua jumătate a anului 1942 raportul de forțe avea să se schimbe. Acest lucru îl…
Trei membrii ai Clubului Sportiv Experiența Multisport- Diana Miazga, Iulia Ghinga și Sorin Herman- au participat în Bratislava la începutul lunii mai în cadrul evenimentului sportiv caritabil Wings for Life World Run. Desfășurată simultan în…
scris de:Florin L. Coita Ce a fost până acum! Defrișările ilegale din ultimii 25 de ani reprezintă 400.000 de hectare, cam 6% din pădurile României. Paguba estimată este de peste 5 miliarde euro. Tăierea…
scris de: prof. Ioan Tuleu La 9 mai 1945 războiul s-a sfârșit și pentru soldații români aflați pe frontul de vest. Între aceștia se afla şi Petru Ardeu, care a „reuşit” să prindă în linia…