Ești un interpus, în care tot acest popor, mai puțin cei care au votat PSD, au crezut în tine. De ce a trebuit să se ajungă aici? De ce a trebuit tu ca un sibian,…
Regionalizarea şi descentralizarea sunt teme care ar trebui dezbătute cu prioritate, consideră Dorin Stanca, vicepreşedinte al Organizaţiei Municipale PNL Arad. „Aceste probleme sunt relevante pentru că ne afectează pe noi, cei din vestul ţării în…
Incompetenţa Guvernului PSD a ajuns la faza în care este pe cale să lovească cele mai importante simboluri ale românilor. Pentru că nu au fost în stare să organizeze decent Centenarul Marii Uniri, guvernanţii au…
Joi, 12 iulie, ora 12, în sala mare (”Vasile Goldiș”) a Consiliului județean Arad, va avea loc lansarea cărții RESTITUIRI LITERARE a prof. univ. dr. Anton ILICA, în care prezintă recenzii, prefețe, eseuri, omagii etc.…
În dimineața zilei de 28 iunie a.c., a plecat de la domiciliul său de pe strada Fagului din municipiu și nu s-a mai întors, VASILESCU ALIN, de 20 de ani. Tânărul are următoarele semnalmente: 1,65…
O veste bună pentru cititori! Începând de luni, 9 iulie 2018, Secţia Împrumut Carte pentru Adulţi a Bibliotecii Judeţene „Alexandru D. Xenopol” Arad va fi redeschisă pentru public, începând cu ora 9.00. Arădenii vor avea…
Ziua Turismului Arădean, organizată la sfârşitul acestei săptămâni, este momentul în care Consiliul Judeţean Arad lansează „Circuitul clădirilor Marii Uniri”. Având în vedere că Aradul este unul dintre oraşele cu contribuţie importantă în unirea de…
Proprietarul vacii care a fost văzută joi, 5 iulie 2017, umblând pe străzile din centrul municipiului Arad a fost identificat. P.I. le-a declarat oamenilor legii că animalul nu s-a mai întors acasă de aproape 2…
Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, a primit astăzi un grup de medici și studenți de la Universitatea Rutgers din New Jersey (SUA) și Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”. S-a discutat aplicat despre extinderea colaborării…
Rata de promovabilitate a examenului de Bacalaureat în Județul Arad este de doar 59,2%, luându-se în calcul doar absolvenții de liceu din anul școlar recent încheiat. Deoarece acest procent ne situează foarte aproape de limita…
`Caravana “Fii pregătit!” de instruire a populaţiei pentru a face faţă situaţiilor de urgenţă va ajunge la Arad şi Lipova în zilele de 07, respectiv 08 iulie. În municipiul Arad va fi amplasată în Piaţa…
Deputatul social-democrat Florin Tripa consideră că legislaţia românească trebuie să sprijine categoriile defavorizate, cu preponderenţă pensionarii. Tocmai de aceea, parlamentarul arădean susţine toate acele modificări legislative ce reuşesc să facă dreptate în sistemul public de…
Polițiștii rutieri cercetează un minor și un tânăr pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere. Polițiștii orașului Ineu au depistat ieri, în trafic, un tânăr de 17 ani, din Tîrnova, în timp ce…
scris de: Alex Coita Va stiti care sunteti. Fie ca o ardeti boem in Vama sau la bulgari sau va spargeti in figuri la Nuba sau Loft, cu roabe si artificii. Fie ca sunteti intelectuali…
Campania prin care doamnele şi domnişoarele sunt invitate să se implice în viaţa comunităţii continuă cu succes la PNL. Geanina Pistru, prim-vicepreşedintele Organizaţiei Femeilor Liberale la nivel național şi Liliana Wass, preşedinta Organizaţiei Municipale OFL…
Administraţia PNL a propus arădenilor campania „100 de străzi pentru Arad”, un program de refacere a străzilor din municipiu. Anul acesta au fost reabilitate străzile Dorel Sibii, Corolian Petreanu, Titan, Magheran, Piaţa Eroilor, Sever Secula,…
Pentru a două oară, orașul nostru se află în topul Forbes. De această dată vorbim despre un onorant loc 5 în topul celor mai bune orașe pentru afaceri din România. „Schimbările față de anul trecut…
Consiliul Local al Municipiului Arad a fost convocat, marţi, 3 iulie 2018, în şedinţă publică extraordinară de îndată cu un singur proiect de hotărâre pe ordinea de zi: mandatarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat…
Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă a participat marţi, 3 iulie 2018, la prima şedinţă tehnică din cadrul proiectului Regenerare urbană a spațiilor din zona blocurilor din cartierele Alfa, Faleza Mureș, Confecții, Micălaca, Vlaicu şi centru,…