Nouă blocuri din Arad au fost incluse într-o cerere de finanţare pentru reabilitare termică pe fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. Valoarea totală a cererii de finanţare este 12.173.250 lei, din care contribuţia municipalităţii…
Instituția Prefectului – Județul Arad informează cu privire la faptul că, începând cu data de 1 martie 2018, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale invită fermierii care utilizează terenuri agricole situate în zonele eligibile pentru pachetele de agro-mediu și…
Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă a primit marţi, 27 februarie, vizita delegaţiei Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale compusă din inspectorul guvernamental, Adrian Nicolaescu şi consilierul ministrului culturii, arhitectul Gheorghe Pătraşcu. Întrevederea de la Primăria Municipiului…
„Vă vom deranja des, pentru că Aradul are teme de interes în relația cu Germania, prin mediul său de afaceri și prin asociațiile care sprijină activitatea spitalului județean din Arad” – a declarat președintele Consiliului…
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au identificat un tânăr bănuit de furtul unei biciclete. În urma cercetărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că la data de 5 ianuarie a.c., tânărul de 26 de ani, ar…
Senatul României a adoptat un proiect pentru modificarea Legii nr. 51/2006, a serviciilor utilitare de interes public, care prevede ocuparea temporară a terenurilor din fondul național forestier și dreptul de trecere pentru utilitățile publice asupra…
Având în vedere căderile de zăpadă înregistrate luni, 26 februarie, utilajele operatorului de salubritate responsabil cu punerea în aplicare a Programului de deszăpezire a oraşului, S.C.RER Vest SA Oradea a acţionat în jurul orei 17.00…
Deputatul liberal Glad Varga a depus la Ministerul Sănătății un set de întrebări privind dotarea Spitalului Judeţean Arad cu echipamente de imagistică, CT și RMN. „Consider că este important să primim un răspuns pertinent la…
Senatorul Ioan Cristina răspunde la atacurile USR Arad, care l-a acuzat că, alături de alți 11 senatori liberali, a votat o lege care duce la distrugerea unor părți ale ariilor protejate. Domnia sa afirmă că…
Consiliul Județean Arad, prin Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad și în colaborare cu Asociația culturală „ASTRA arădeană – 1863” a demarat o amplă acțiune de reconstituire a steagurilor românești de la 1918, simboluri naționale…
Începând cu data de 1 martie 2018, fermierii care utilizează terenuri agricole situate în zonele eligibile pentru pachetele de agro-mediu și climă, în zonele afectate de constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice, dar și…
Polițiştii locali arădeni, specializați în domeniul circulației pe drumurile publice s-au aflat în cursul acestei nopţi la datorie. Aceştia au asigurat fluența circulației pe principale artere din municipiu, în intersecţii şi pe poduri, recomandându-le totodată şoferilor…
Poliția Locală Arad le atrage atenția cetăţenilor oraşului, persoane fizice sau juridice, că au obligația să îndepărteze zăpada și gheața, ori de câte ori este necesar, de pe trotuarele din dreptul imobilelor în care locuiesc…