Fiecare familie din județul Arad câștigă de luna aceasta bani mai puțini din cauza „revoluției fiscale” a PSD! Pesediștii au tăiat 45 de milioane de euro din bugetul județului nostru, banii de investiții în drumuri,…
Consiliul Judeţean lucrează la implementarea unui sistem propriu de management al calităţii, care să asigure eficientizarea activităţii instituţiei şi îmbunătăţirea continuă a performanţei. Proiectul „Sistemul de management al calităţii conform ISO 9001” a fost depus…
PSD Arad ne-a rezolvat: pentru că disprețuiește arădenii, Guvernul a tăiat patru dintre cele mai importante drumuri județene de la finanțare! Asta după ce parlamentarii PSD Arad au votat ca de la județul Arad să…
Polițiștii orașului Nădlac, împreună cu cei ai Serviciului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat în trafic un transport de cherestea. Polițiștii au depistat ieri, în trafic, pe raza localității Nădlac, un bărbat de 33 de…
Guvernul PSD i-a mințit pe români și i-a făcut vulnerabili în fața angajatorilor. Potrivit sindicatelor, peste 2 milioane de români riscă să piardă bani din salarii, după ce Guvernul a decis să treacă CAS de…
Ministerul Dezvoltării Regionale a semnat două dintre cele trei contracte de finanțare pentru reabilitarea unor drumuri județene din Arad. Este vorba despre drumurile Nădab – Seleuș și Sânmartin – Caporal Alexa, pentru cel de-al…
Deputatul PSD de Arad, Adrian Todor, a susţinut în plenul Camerei Deputaţilor o declaraţie politică cu privire la atitudinea ostilă a administraţiei locale arădene faţă de aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire.…