Activitățile de prevenire ocupă o componentă principală în sfera preocupărilor polițiștilor locali din cadrul Poliției Locale Arad. În spiritul unei bune comunicări cu cetățenii, Poliția Locală Arad îi roagă, prin intermediul mass-media, pe toți arădenii…
„În calitate de parlamentar, dl. Căprar susține că nu se teme să se întâlnească cu arădenii. Aici nu de teamă e vorba, însă, domnule Căprar, ci de jenă. Le explicați arădenilor cum a blocat PSD…
Deputatul Dorel Căprar consideră că poveştile cusute cu aţă albă pe care Iustin Cionca le debitează cu regularitate în presă nu fac altceva decât să mascheze lipsa soluţiilor dreptei la nivelul judeţului Arad şi eternul…
Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad anunță scoaterea la concurs a cinci posturi de subofițer, prin rechemarea cadrelor militare în rezervă, provenite din polițiști sau cadre militare din Ministerul Afacerilor Interne. Candidații care solicită să participe…
Consilierul municipal Marin Lupaş atrage atenţia că Aradul rămâne fără contract de salubrizare menajeră începând cu 1 mai! Practic, este imposibil ca Primăria să organizeze până atunci o licitaţie validă, aşa că se vor găsi…
Marţi, 5 aprilie 2016, S.C. Compania de Apă Arad S. A. are programată o lucrare de cuplare conducte. Lucrarea prevede efectuarea de cuplări ale conductelor de distribuţie apă potabilă realizate de curând şi este desfăşurată…
Aproximativ 1.000 de delegaţi ai Partidului Mişcarea Populară au fost prezenţi azi după amiază în Sala de conferinţe a ExpoArad, pentru a participa la lansarea candidaţilor acestei formaţiuni politice la primăriile din judeţ şi…
Platoul din fața Palatului Administrativ din Arad a fost ocupat de zecile de aradeni care au ținut să fie solidari cu persoanele afectate de tulburarea de spectru autist. Cu fundiţa albastră în piept, părinții, rudele…
scris de: prof. Ioan Tuleu Pentru supraviețuitorii de pe avioanele americane prăbușite în Oceanul Pacific rechinii reprezentau cea mai mare primejdie. Pentru a scăpa, Supraviețuitorii trebuiau să ajungă imediat la bărci. Mai târziu aviatorii aveau…
Primăria Municipiului Arad aduce la cunoștinţă publică faptul că se preiau în continuare cereri pentru funcţia de preşedinte al biroului electoral al secţiei de votare sau de locţiitor al acestuia, precum şi de operator calculator…
Ultima etapă a sezonului regulat, a XXVI-a, din Liga a II-a, seria a II, a adus încă trei puncte UTA-ei, importante mai ales în perspectiva bătăliei din play-off. Alb-roşii s-au impus pe arena din Aradul…
Candidatul PNL la funcia de președinte al Consiliului Județean Arad, dl. Iustin Cionca, insistă pe Poliția Lucrărilor – un organism care să se asigure că lucrările realizate din bani publici în județ sunt de bună…
Primăria Municipiului Arad lansează, începând cu data de 2 aprilie 2016, concursul de postere/colaje având ca temă multiculturalismul și integrarea culturală, lingvistică, socială, „Integrarea – ce înseamnă pentru tine?” Concursul se desfășoară în organizarea Municipiului…
Preşedintele Partidului Noua Republică, filiala Arad, Ion Stan, consideră că proiectul privind obligativitatea prezenţei la vot a tuturor cetăţenilor români la toate tipurile de alegeri nu este decât o nouă manevră menită să crească posibilitatea…
Bogdan Ban, candidatul PNL pentru Primăria orașului Curtici, prioritatea administrativă o reprezintă realizarea șoselei de centură a orașului Curtici și corectarea pasajului din localitate, pentru a-l face accesibil utilajelor agricole. „Sunt foarte multe obiective pe…
Porţiunea de drum dintre localităţile Dieci şi Crocna, afectată de inundaţii în luna februarie, a fost reabilitată în proporţie de 80% şi a fost redată circulaţiei. Drumul a fost afectat pe o porţiune de 42…