Prezentă acasă, la Arad, pentru o scurtă vacanţă, Daniela Dodean Monteiro, a fost prezentă azi la o întâlnire cu reprezentanţii mass media, în care şi-a prezentat obiectivele pentru Jocurile Olimpice de la Rio, acolo unde…
Aradul va găzdui şi în acest an o competiţie de tenis masculin, un turneu de 10.000 de dolari, al cincilea din Circuitul României, organizat din fonduri private. Organizatorii Arad Plaza Activ Trophy, numele sub care…
“Dragi arădeni, vă scriu nu pentru a vă cere votul, ci pentru a vă cere sprijinul, pentru a fi solidari. Suntem la sfârșitul campaniei electorale, suntem foarte aproape de finalul unei lupte care ne va…
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” a primit Premiul de Excelenţă pentru proiectul „Platforma de Cercetare Integrată Transfrontalieră pentru Identificarea Proceselor Celulare ca Ținte Potențiale pentru Terapia Personalizată a Cancerului” O delegaţie a Universităţii de…
Sâmbătă, 28 mai 2016, s-a derulat o altă ediție a evenimentului MARATONUL, SEMIMARATONUL ȘI CROSUL ARADULUI. Un număr de 546 de persoane au luat startul la cursele competiționale: 6km, semimaraton, maraton, maraton ștafetă și ultramaraton…
Vineri, 27 mai a.c., în jurul orei 21.40, la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, a fost solicitată intervenția unui echipaj la o adresă din zona…
Marți, 31 mai, la ora 13.00, în Sala ”Concordia” a Bibliotecii Judeţene “Alexandru D. Xenopol” va avea loc o nouă prelegere de artă a istoricului Alexandru Gligor, cu un subiect incitant, “Vrăjitoria în pictura occidentală”…
Uite că trăim să o vedem și pe asta. PSD Arad ne dă ca exemplu de dezvoltare… Craiova! Într-un comunicat de presă, Iustin Cionca, prim-vicepreședinte al PNL Arad și, totodată propunerea liberalilor pentru funcția de…
Fundația Special Olympics din România în parteneriat cu Primăria Municipiului Arad și Consiliul Județean Arad a organizat, timp de trei zile, cel mai mare eveniment sportiv din 2016 pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale intitulat Jocurile…
“DESTUL! ARADUL A SUFERIT DESTUL, NOI AM SUFERIT DESTUL! Nu mai vrem lucruri de mântuială, nu mai vrem să fim pe primul loc la numărul cel mai mare de bolnavi, cu cele mai multe și…
Consiliul Judeţean Arad şi Centrul Cultural Judeţean Arad invită mâine arădenii la două evenimente atractive, din zona muzicii pop şi a filmului documentar. Începând cu ora 17.00, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad. are loc…
Municipiul Arad a participat și anul acesta la „Open Day – Ziua porţilor deschise la instituţiile europene din Bruxelles”, eveniment găzduit de Comitetului Regiunilor (CoR). Este cea de-a treia participarea consecutivă a orașului nostru la…