Pe moșia lui Burdan lege nu e, dar e tocmeală!

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , ,

Published on iulie 28, 2016 with No Comments

burdan

Miercuri, sub stricta supraveghere a primarului Gheorghe Burdan s-a desfășurat o ședință ordinară a Consiliului Local Chișineu Criș, dacă o putem numi așa sau mai bine o numim circ local fără bani. De ce spunem asta? Pentru că în acea ședință au fost grave încălcări ale legii pe care dacă edilul șef nu vrea să le vadă ar trebui ca măcar secretara primăriei să ia la cunoștință. Chiar dacă nu are curajul să ia o decizie.

Cum este posibil ca o Execuție Bugetară pe anul 2015 să fie votată în luna iulie 2016? Din vagile noastre cunoștințe aceasta trebuia votată până în luna mai de către vechii consilieri și nici de cum de cei aleși după 6 iunie 2016. Aripa PSD a consilierilor lui Burdan au votat fără nici o jenă, în timp ce PNL-iștii au votat, așa cum era normal. Dar nimic nu s-a întâmplat atâta timp cât primarul are majoritatea, punctul de pe ordinea de zi a fost adoptat.

Am constatat că consilierul din partea UDMR, domnul Biro își permite să apară la ședință după ce s-a votat deja punctul patru pe ordinea de zi. Nimic spectaculos până aici. Acesta a avut interpelări, a cerut unele explicații dar problema, una ilegală din punctul nostru de vedere, a fost la finalul ședinței când acesta a fost întrebat de către președintele de ședință cum votează la punctele la care a fost absent. Răspunsul domnului Biro a fost unul sec; „hai fie, PENTRU”. Vedeți că la Criș se poate și așa!

Un alt punct forte a fost cel în care se făcea referire la alocarea sumei de peste 3 miliarde lei vechi pentru echipele de fotbal și handbal ale orașului. Consilierii opoziției au fost de părere că din această sumă face obiectul unei sfonări a banului public. Dar fără mari probleme, în urma argumentelor aduse de managerul clubului din Criș, domnul Cherecheș, consilierii PSD au votat „pentru”, în timp ce opoziția din nou au cerut explicații, deloc nefondate.

Aproape 1 miliard de lei vechi se duc spre echipa de handbal, care are pretenții de divizia B, unde citat din Cherecheș „ în divizia B se înscrie nu se promovează”. Dar nu se știe cum vor juca în liga secundă, când sala din Criș nu este omologată. Ce rămâne, adică peste 2 miliarde de lei vechi iau drulul echipei de fotbal, care dacă stăm să socotim are cam mulți bani de cheltuit pe transportul jucătorilor, că doar patru sunt autohtoni, pardon cinci că unul e de la Socodor și poate să vinî și pe jos sau cu bicicleta. Menționăm că lotul de jucători este format din 18 fotbaliști.

Dar iată că circul s-a încheiat, procesul verbal de ședință scris, totul a decurs conform așteptărilor primarului Burdan. La final am vrut să-l abordăm dar a ieșit pe viteză și dus a fost. Dar poate ne vom întâlni cu dânsul la o ședință ulterioară la care vom participa cu mare drag și interes.

No Comments

Comments for Pe moșia lui Burdan lege nu e, dar e tocmeală! are now closed.