Liberalii și-au anunțat candidatul la primăria Șimand

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , , , , ,

Published on august 13, 2015 with No Comments

pnl

Prezenți într-o conferință de presă ce a avut loc joi, co-președintele PNL Arad, senatorul Ioan Cristina, l-a prezentat pe consilierul local Iustin Șodincă drept candidat al liberalilor la primăria comunei Șimand. În același timp, senatorul liberal nu a ezitat să-l taxeze pe actualul primar, Florin Dema, care a ajuns în funcție cu sprijinul PNL, dar care a ales să-i trădeze pe liberali și să treacă în tabăra PSD în baza Ordonanței 55/2014.

„Ne aflăm astăzi aici pentru a vă prezenta candidatul PNL pentru primăria comunei Șimand la alegerila de anul viitor. Acesta este domnul Iustin Șodincă, actual consilier local  PNL. Domnul Șodincă este persoana asupra căreia cu toții am căzut de acord, de la Organizația Locală la Organizația Județeană, că este potrivită pentru a candida din partea PNL. Eu, personal, sunt convins că acesta îl va devansa în preferințele șimăndanilor pe actualul primar, Florin Dema, care deși s-a bucurat de tot sprijinul nostru în perioada în care am fost colegi, a ales să trădeze partidul și să treacă la PSD pentru niște promisiuni false”, a declarat co-președintele PNL Arad, senatorul Ioan Cristina.

În același timp, parlamentarul liberal a explicat că, deși este vorba despre un singur potențial candidat, partidul va comanda demararea unui sondaj de opinie și în cazul Șimandului.

„După cum ați văzut deja, venim săptămânal în fața dumneavoastră pentru a prezenta candidații și potențialii candidați pe care PNL îi are în vedere pentru alegerile locale de anul viitor. Demonstrăm prin acest fapt că PNL este un partid serios, care știe ce vrea și care își propune identificarea celor mai buni candidați pentru comunitățile lor. Ne dorim ca împreună să facem echipe puternice în fiecare localitate, echipe care să lupte pentru interesele cetățenilor și care să-i reprezinte cu succes pe concitadinii lor. Tocmai pentru a fi siguri că cei care vor candida din partea PNL sunt cei pe care cetățenii și-i doresc în aceste funcții reprezentative și în acest caz vom comanda un sondaj de opinie în perioada următoare”, a declarat senatorul Ioan Cristina, co-președinte al PNL Arad.

Anunțat ca fiind candidatul PNL la primăria Șimand, Iustin Șodincă spune despre el că se simte un om realizat din toate punctele de vedere și că decizia de a candida a venit în urma discuțiilor pe care le-a avut cu organizația locală și cu cea județeană, dar și dezamăgit fiind de trădarea lui Florin Dema.

„De la bun început vreau să vă spun că mă simt un om împlinit din toate punctele de vedere și că nu-mi doresc să candidez pentru funcția de primar pentru a-mi atinge vreun obiectiv personal. Am 57 de ani, sunt de profesie subinginer, sunt căsătorit, am doi copii ingineri și un nepoțel cu care mă mândresc. Sunt consilier local al comunei Șimand din anul 2012 și în acest moment sunt președintele comisiei economice din cadrul Consiliului Local. În perioada 2012-2014 am încercat, alături de domnul primar Dema, să demarăm mai multe proiecte importante pentru cetățeni. Din păcate, domnul Dema nu a înțeles ce înseamnă echipa și a ales să trădeze și să treacă în barca PSD pentru niște promisiuni care s-au dovedit a fi, așa cum bănuiam de la bun început, niște minciuni. Din păcate, la Șimand lipsesc proiectele pe fonduri europene și, tot din păcate, în acest moment nu avem proiecte care să vizeze infrastructura. La această rectificare bugetară comuna primește suma de 110.000 de lei, dar din nefericire nu avem nici măcar un proiect la care să trimitem acești bani. Pentru viitor, mi-aș dori să duc la capăt un proiect pe care niciun primar de după Revoluție, dar nici de pe vremea regimului anterior, nu a reușit să-l ducă la bun sfârșit. Este vorba despre proiectul care face referire la o sală de sport, un proiect care a fost conceput inițial în anul 1973. Cred că ar fi timpul și cazul ca elevii șimăndani să beneficieze de o sală de sport. Un alt obiectiv important și care vizează cel puțin jumătate din locuitorii comunei este ducerea la bun sfârșit a unui proiect care de câțiva ani stagnează. Este vorba despre construcția unei noi grădinițe, o cerință a populației, având în vedere că Primăria Șimand plătește, da ani buni, chirie Bisericii Romano-Catolice pentru actuala grădiniță. Totodată, cred că este mai mult decât necesară o aplecare asupra infrastructurii comunei, pentru că avem doar 3 km de asfalt dintr-un total de peste 40 km de drum, majoritatea drumurilor fiind de pământ și câteva fiind pietruite. Modernizarea și amenajarea mai multor obiective din comună, precum căminul cultural, piața din localitate, parcul de lângă biserica catolică, se numărăr și ele printre prioritățile mele. Nu în ultimul rând mă angajez în fața cetățenilor să convoc trimestrial adunări cetățenești, adunări în urma cărora administrația locală să constate adevăratele probleme ale locuitorilor și să găsească rezolvări pentru acestea”, a declarat Iustin Șodincă.

 

No Comments

Comments for Liberalii și-au anunțat candidatul la primăria Șimand are now closed.