Investiții de 10 milioane de lei în drumurile comunale, la Tauț

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , ,

Published on septembrie 17, 2024 with No Comments

Continuă să vină fonduri guvernamentale pentru dezvoltarea infrastructurii în județul Arad. Ministrul liberal al dezvoltării Adrian Veștea a semnat contractul pentru modernizarea unor drumuri comunale în Tauț: DC61-Minișel, DC62 – Minișu de Sus și DC61A-Nadaș în valoare de 10 milioane de lei, a anunțat deputatul PNL Sergiu Bîlcea.

„Fondurile vin prin Programul Anghel Saligny, lansat de PNL tocmai pentru a sprijini dezvoltarea locală. Fiecare localitate din județul Arad are proiecte finanțate prin acest program, prin care urmărim atât dezvoltarea infrastructurii cât și sprijinirea economiei locale și crearea locurilor de muncă. Contractele semnate până acum pentru drumuri, școli, grădinițe, apă, canalizare și gaz pentru județul Arad depășesc valoarea de 1,3 miliarde de lei. Felicitări primarului Florin Lela din Tauț și tuturor celor care muncesc pentru a aduce investiții care aduc un plus comunităților locale din județul nostru!”, a spus deputatul PNL Sergiu Bîlcea.

 

No Comments

Comments for Investiții de 10 milioane de lei în drumurile comunale, la Tauț are now closed.