Jandarmeria pe înţelesul tuturor

Written by admin. Posted in Top News, Utile

Tagged: , , , ,

Published on septembrie 02, 2013 with No Comments

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Arad, alături de toate structurile Jandarmeriei Române, a demarat, la data de 1 septembrie a.c., activităţile în cadrul campaniei „Jandarmeria pe înţelesul tuturor”.

Campania, iniţiată la nivel naţional, se desfăşoară pe durata unui an şi se adresează tuturor cetăţenilor, indiferent de vârstă sau naţionalitate, de mediul social sau zona geografică în care se află dar şi organizaţiilor neguvernamentale şi instituţiilor publice.

Scopul campaniei îl reprezintă informarea cetăţenilor cu privire la rolul şi locul instituţiei, activităţile şi misiunile pe care jandarmii le desfăşoară şi, de asemenea, iniţierea unui dialog cu societatea civilă şi desfăşurarea de activităţi preventiv-educative.

Jandarmii, pe durata campaniei, vor fi prezenţi atât în locuri publice, unde vor desfăşura o serie de activităţi de informare, cât şi la reşedinţa unităţii unde vor avea loc evenimente în cadrul manifestărilor „porţi deschise”.

 

No Comments

Comments for Jandarmeria pe înţelesul tuturor are now closed.