Tăiere ilegală și furt de arbori

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , , ,

Published on octombrie 16, 2017 with No Comments

Duminică 15 octombrie, a.c., în jurul orei 11.00, în urma unui apel telefonic primit la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, s-a solicitat intervenția unui echipaj de jandarmi, în zona împădurită din localitatea Prunișor, județul Arad, unde două persoane, au tăiat mai mulți arbori,de diferite dimensiuni și pe care i-au transportat la o destinație necunoscută.

Jandarmii au ajuns de urgență la fața locului și i-au depistat pe Ilie V. și Victor S. cu vârsta de 28, respectiv 29 de ani, iar în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cei doi bărbațí, au tăiat de pe o proprietate privată, mai muți arbori nemarcați, urmând ca specialiștii silvici să stabilească valoarea prejuduciului..

Având în vedere că ,, Tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini fără drept, de arbori, puieți,sau lăstari din fondul forestier național și din vegetația forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate“ și ,, furtul de arbori doborâți sau rupți de fenomene naturale ori de arbori, puieți sau lăstari care au fost tăiați ori scoși din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecție, din terenurile degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire și din vegetația forestieră din afara fondului forestier național, precum și al oricăror altor produse specifice ale fondului forestier național, constituie infracțiuni conform Legii 46/2008, jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală.

No Comments

Comments for Tăiere ilegală și furt de arbori are now closed.