Dorel Căprar: „Pentru parlamentarii PSD primează interesele arădenilor şi nu jocurile de culise iniţiate de primar şi acoliţii săi”

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , , ,

Published on ianuarie 22, 2016 with No Comments

Dorel Caprar

PSD Arad a atras atenţia de nenumărate ori asupra gravităţii situaţiei în care se află CET Arad şi a încercat în luna decembrie, prin cei doi parlamentari, deputatul Dorel Căprar şi senatorul Mihai Fifor, să medieze un dialog între primarul Aradului şi reprezentanţii Guvernului, tocmai în ideea găsirii unei soluţii, în limita legii, pentru ieşirea din impas.

„Aflu cu surprindere din presa locală despre diverse tentative politicianiste de a repune greşit în ecuaţie situaţia CET Arad, aceasta în condiţiile în care m-am implicat, alături de senatorul Fifor, într-o încercare de a rezolva pe cale legală problema, având ca partener de dialog reprezentanţii Guvernului.

După cum se ştie, aceste întâlniri au avut loc la Bucureşti iar concluziile au fost cât se poate de clare. Secretarul de stat al Ministerului Dezvoltării şi Administraţiei Publice, Sirca Caraman a punctat atunci foarte clar faptul că primăria Arad nu are arierate iar Guvernul nu poate aloca fonduri direct pentru CET pentru că ar constitui ajutor de stat. Prin urmare, Primăria poate aloca fonduri doar către distribuitorul de energie din subvenţie şi nu CET Arad.

Fuga de responsabilitate şi retorica duplicitară au fost întotdeauna armele primarului Falcă, asta pe fondul propriei incompetenţe şi neputinţe administrative.

În spatele tuturor explicaţiilor tehnico-administrative forţate, tendinţei de a complica problema şi declaraţiilor iresponsabile ale vicepreşedintelelui CJ Arad, Remus Guţu, în cadrul Comisiei pentru Dialog Social, nu se ascunde altceva decât o campanie de dezinformare a cetăţenilor. Parlamentarii PSD au răspuns întotdeauna prompt şi au onorat toate întâlnirile şi dezbaterile publice la care au fost invitaţi.

Aceasta va fi conduita noastră şi pe viitor, domnule Guţu. Pentru noi primează interesele arădenilor şi nu jocurile de culise iniţiate de primar şi acoliţii săi pentru a deturna atenţia publică”- afirmă deputatul Dorel Căprar.

No Comments

Comments for Dorel Căprar: „Pentru parlamentarii PSD primează interesele arădenilor şi nu jocurile de culise iniţiate de primar şi acoliţii săi” are now closed.