Iustin Cionca: „Astăzi s-a aprobat oficial ca proiectul strategic pe drumuri județene să fie în nordul județului, o rețea de 74 km!

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , ,

Published on decembrie 03, 2020 with No Comments

Consiliul de Dezvoltare Regională Vest, care îl are ca președinte pe Iustin Cionca (președintele Consiliului Județean Arad) a aprobat astăzi oficial ca proiectul strategic al județului Arad, în domeniul drumurilor județene, finanțat din fonduri europene, să fie modernizarea rețelei rutiere în zona de nord a județului.

Valoarea estimată a investiției este de 39,4 milioane de euro.

Consiliul Județean Arad și-a propus să modernizeze în următorii patru ani încă 200 km de drumuri județene, ajungând astfel la 650 km modernizați de la începerea mandatului președintelui Iustin Cionca. Proiectul aprobat astăzi de Consiliul de Dezvoltare Regională Vest presupune modernizarea rețelei rutiere în zona de nord a județului Arad: trei drumuri în lungime totală de 74 km – Mișca-Apateu-Berechiu, Seleuș-Șicula-Cermei-Berechiu-limită județ Bihor, Șepreuș-Cermei-Beliu.

„Am promis în campania electorală că susțin acest proiect și m-am ținut de cuvânt! Acum , principala mea preocupare este ca licitația pentru executarea lucrărilor să fie corectă, lucrările să fie de calitate și arădenii să fie mulțumiți. Vom ajunge la 55% din rețeaua de drumuri județene modernizată, în opt ani de zile, la care se adaugă marile proiecte de infrastructură, drumul expres Arad-Oradea, construit de la zero, rețeaua de drumuri transfrontaliere (cu centuri construite la de zero și Curtici și Chișineu Criș) și Centura de Est a Aradului, construită și aceea de la zero, cu un pod de 1 km peste Mureș, la Fântânele, și un pasaj peste calea ferată, la Vladimirescu”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Din Consiliul de Dezvoltare Regională Vest care a aprobat astăzi oficial ca proiectul Aradului pe drumuri județene să fie rețeaua propusă de Consiliul Județean, în nordul județului, fac parte președinții Consiliilor Județene Timiș, Hunedoara, Arad și Caraș Severin, primarii de municipiu, primari de orașe și de comune din cele patru județe. Consiliul este organismul de conducere al Agenției de Dezvoltare Regională Vest.

No Comments

Comments for Iustin Cionca: „Astăzi s-a aprobat oficial ca proiectul strategic pe drumuri județene să fie în nordul județului, o rețea de 74 km! are now closed.