Florin Tripa: Adoptarea proiectelor de hotărâre ale PSD Arad sunt esențiale pentru ieșirea din criză

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , , ,

Published on mai 14, 2020 with No Comments

Constat cu amărăciune că astăzi se împlinesc 17 zile de când conducerea CJA ignoră cele două proiecte de hotărâre extrem de importante pentru cetățenii județului, depuse de colegii mei, consilerii județeni PSD Arad, spune deputatul social-democrat Florin Tripa.

După cum am mai subliniat, acestea trebuiau dezbătute și adoptate în regim de urgență, în condițiile în care aduc facilități majore arădenilor. Legea impune folosirea măștilor de protecție, plus a mănușilor și după 15 mai iar unul dintre proiectele noastre se referă exact la aceste aspecte. Adică la achiziționarea și distribuirea gratuită către locuitorii județului a materialelor de protecție. Intrarea în starea de alertă vine fără îndoială cu costuri însemante pentru oameni și tocmai de aceea intenționăm să îi ajutăm. În aceeași măsură ne-am gândit și la copiii cu situații materiale precare, a căror părinți nu sunt în măsură să le asigure condițiile necesare pentru cursurile online. Și din păcate nu sunt deloc puțini ! Cât de bine le-ar prinde elevilor nevoiași tablete gratuite achiziționate din fondurile CJA.

E târziu, e foarte târziu, iar cele două proiecte de hotărăre ale PSD Arad s-ar fi impus să fie, de mai bine de două săptămâni, pe ordinea de zi a Consiliului Județean. Sunt însă convins, că mai putem încă recupera timpul pierdut. Haideți domnilor ! În calitate de parlamentar de Arad, vă rog să dați dovadă, în cele din urmă, de responsabilitate și solidaritate civică față de cetățenii județului.”, afirmă deputatul PSD Arad Florin Tripa

Biroul de Presă al PSD Arad

No Comments

Comments for Florin Tripa: Adoptarea proiectelor de hotărâre ale PSD Arad sunt esențiale pentru ieșirea din criză are now closed.