Dorin Stanca (PNL): “Avem nevoie de creștere economică bazată pe producție”

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , ,

Published on aprilie 19, 2018 with No Comments

Creșterea economică cu care se laudă Guvernul PSD este fragilă și înșelătoare, pentru că se bazează pe consum și aproape deloc pe aportul producției. PNL a arătat de mai multe ori că ne confruntăm în prezent cu o reducere drastică a investițiilor publice și private, adică acele instrumente care conduc la creștere economică sănătoasă, la bunăstare.

„Pe termen mediu și lung modelul acesta de creștere va accentua și mai mult deficitul balanței de plăți, deficit care practic s-a dublat în ultimul an. Rezultatul? O asemenea creştere bazată pe consum are deja efecte nefaste asupra inflaţiei. Unii români câștigă nominal mai mult, dar au o putere de cumpărare mai mică, pentru că prețurile au crescut. Chiar reprezentanții Băncii Naționale au arătat că inflația este generată de politicile economice greșite ale guvernării PSD. În ciuda unor exerciții de imagine, cifrele vorbesc despre un Guvern preocupat să ia doar măsuri populiste, fără a avea în vedere creșterea economică pe termen lung prin susținerea investițiilor și un sprijin real pentru economie. Vorbim deja despre un eșec al guvernării, care nu ajută mediul privat. Consider că este nevoie de o guvernare responsabilă, care să stimuleze investițiile și creșterea economică sănătoasă.

Avem nevoie de decizii strategice pe termen mediu și lung, cum ar fi reglementările urbanistice clare pentru dezvoltarea zonelor de afaceri, reducerea birocrației în relația cu investitorii și antreprenorii locali, un minim pachet de servicii de afaceri oferite investitorilor (informații despre terenuri, forță de muncă, furnizori, parteneri etc.), asigurarea infrastructurii pentru educație și formare profesională continuă, flexibilitatea pentru adaptarea cât mai rapidă a ofertei educaționale la cerințele investitorilor (de ex. prin includerea reprezentanților mediului de afaceri în consiliile de administrație ale liceelor tehnologice), încurajarea dialogului între industrie și mediul academic, astfel încât companiile locale să valorifice rezultatele cercetătorilor locali”, a declarat liberalul Dorin Stanca.

No Comments

Comments for Dorin Stanca (PNL): “Avem nevoie de creștere economică bazată pe producție” are now closed.