„Despre libertate” – festivalul de științe umaniste al Aradului invită nume importante la prima ediție care va avea loc în 23-25 aprilie 2015

Written by admin. Posted in Uncategorized

Tagged: , , , ,

Published on aprilie 16, 2015 with No Comments

Dacă oamenii nu au nevoie decât de protecție, înseamnă oare că libertatea nu face parte din rândul forțelor care mișcă omenirea din loc? Îmi propun să arăt în conferința mea că, dacă oamenii ar fi avut nevoie numai de protecție, ne-am fi aflat și astăzi în peșteră și am fi mestecat carne crudă. Dar, pe de altă parte, dacă oamenii au nevoie de protecție (și au) și libertatea nu face neapărat parte dintre necesitățile lor imediate, cum intră libertatea în lume? La ce e ea bună? Cine sunt agenții libertății? […] Așadar ce e libertatea? Care este raportul dintre individ și specie în cazul libertății? Dintre puțini și mulți? Cum, pe fundalul rutinei, repetiției și despotismului tradiției, poate să apară noul, adică lucrul făcut pentru prima oară și gestul inaugural al unui singur individ? Care este rolul geniului și al elitei în economia libertății? (Gabriel Liiceanu, invitat la Festivalul de științe umaniste „Despre Libertate”)

Pe muchia acestei limite individuale se va negocia din 23 în 25 aprilie la Arad problema asumării libertății, în diversele forme în care aceasta se poate manifesta pe parcursul existenței noastre. Pornind de la una dintre problemele filosofice fundamentale, Festivalul de științe umaniste „Despre Libertate”, organizat de Centrul Municipal de Cultură Arad, își propune să aducă în dezbatere în spațiul cultural arădean consecințele sociale, politice și spirituale ale modului în care libertatea este percepută la nivel personal, însă și prin prisma discursului public și ideologic. Așadar, „Despre Libertate” are toate datele necesare pentru a coagula un dialog de calitate între intelectualii români (a căror lipsă din spațiul cultural arădean a fost îndelung deplânsă) care vor susține conferințe și dezbateri în cele trei zile de festival și publicul cu certitudine dornic de a lua parte la prima ediție a unui festival competent și promițător.

În cadrul festivalului vor susține conferințe Gabriel Liiceanu, Horia Roman Patapievici, Ioan Stanomir, Mihai Maci, M. Duțescu, Teodor Baconschi, Petre Guran și Armand Goșu – o selecție de nume relevante, active și importante în publicistică, eseistică, literatură și politologie, un eșantion mai mult decât reprezentativ pentru discursul public intelectual românesc. Pe măsura invitaților sunt și subiectele abordate, de la „Constrângerile ideologice ale învățământului public din România” (Petre Guran, 24 aprilie), la ipostaze ale libertății în Ucraina (Armand Goșu, 24 aprilie) sau „Arhitectura tranziției. Primii ani de libertate” (M. Duțescu, 23 aprilie), însă și resemantizarea libertății prin intermediul fenomenului Facebook (lansarea cărții „Facebook. Fabrica de narcisism”, Teodor Baconschi, 24 aprilie). Pentru mai multe detalii și pentru a descoperi toate surprizele pe care festivalul le rezervă, consultați mai jos programul complet.

Paradoxal, victoria omului revoltat a coincis cu explozia, siameză, a celor două totalitarisme: cel neo-păgân, pan-germanic, ieșit din parodia wagneriană a superiorității ariene, în nazism, și cel de pe partea bolșevică a străzii, pe care Lenin, Stalin și compania l-au pavat cu cadavre. Undeva am fost mințiți și aș spune că și post-modernitatea, cu programul ei neo-demolator, nu ne vindecă dezechilibrul spiritual. Libertatea revine, tot mai scheletică, mai botoxată, mai artificial expusă și revendicată, însă ea nu-și va regăsi suflul, puterea de mobilizare și autenticitatea decât ca libertate de a spune DA. (Teodor Baconschi, invitat la „Despre libertate”)

Despre libertate. Festival de ştiinţe umaniste. Ediţia I

Arad, 23-25 aprilie 2015

Organizator: Centrul Municipal de Cultură Arad

 

Programul festivalului:

joi 23 aprilie

Mihai Maci  – Ora 16, sala Ferdinand a Primăriei Arad                      Conferință: Libertatea în timp

M. Duțescu – Ora 17.30, sala Ferdinand a Primăriei Arad                  Conferință: Arhitectura tranziției. Primii ani de libertate

Teodor Baconschi – Ora 19, sala Ferdinand a Primăriei Arad                        Conferință: Libertatea de a spune da. O perspectivă discret conservatoarevineri 24 aprilie

Petre Guran – Ora 13, Sala Concordia a Bibliotecii Județene Arad                Conferință: Constrângerile ideologice ale învățământului public din România

Teodor Baconschi – Ora 16, Librăria Scienta              Lansare de carte: Facebook. Fabrica de narcisism

Armand Goșu  – Ora 18.00, Librăria Scienta              Conferință: Ce este Ucraina şi la ce folosește?

Gabriel Liiceanu  – Ora 19.30, Sala Cinematografului Arta               Conferință: Au oare oamenii nevoie de libertate?  sâmbătă 25 aprilie

Gabriel Liiceanu, H.-R.Patapievici – Ora 16, Librăria Scienta                        Lansare de carte: O idee care ne sucește mințile

Ioan Stanomir – Ora 18, Librăria Scienta                    Conferință: Întemeierea ratată a libertății (1990/ 1991)

H.-R.Patapievici – Ora 19.30, Sala cinematografului Arta                 Conferință: Educația liberală și conversația neîntreruptă

No Comments

Comments for „Despre libertate” – festivalul de științe umaniste al Aradului invită nume importante la prima ediție care va avea loc în 23-25 aprilie 2015 are now closed.