Oktober BierFest Arad, eveniment organizat de Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad, reprezintă o nouă ocazie de distracţie în oraș, ediţia din acest an având loc într-un cort special amenajat în Piața…
În urmă cu două luni, autoritățile locale au transmis Direcției de Sănătate Publică și Ministerului Sănătății faptul că la nivelul municipiului Arad nu mai există fond de salarii pentru personalul medical care activează în sistemul…
Tinerii ALDE Arad s-au întâlnit la Zimandu Nou, sâmbată 6 Octombrie, cu ocazia celui de al cincelea turneu de fotbal în scop caritabil „Împreună pentru o faptă bună”. La startul competiției s-au înscris 8 echipe,…
Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Arad aduce la cunoștința persoanelor și instituțiilor interesate că începând cu data de 15.10.2018 își va începe activitatea de lucru cu publicul Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a…
Arad, 10 octombrie 2018 – Municipiul Arad se află pe harta participanților la Ziua Internațională a Reciclării Deșeurilor Electrice, eveniment organizat pentru prima dată pe 13 octombrie 2018 pentru a promova colectarea selectivă a deșeurilor…
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au identificat doi bărbați, bănuiți de furtul unor telefoane mobile. Astfel, a fost identificat un bărbat de 31 de ani, din Arad, care, în seara zilei de 12 august a.c.,…
Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a semnat contractul pentru construirea noii secții de Oncologie, pe strada Vicențiu Babeș, nr. 11-13. Proiectul tehnic, cât și execuția lucrării, au o valoare de 9.339.050,64 lei, fără TVA…
În ședința ordinară a Consiliului Județean Arad, consilierul județean PSD Cristian Ispravnic a recunoscut că probele de piatră pe baza cărora a afirmat că drumul județean Pâncota-Seleuș (DJ 709, km 33+700-39+200), nu va ține până…
Complexul Muzeal Arad a semnat astăzi un acord de colaborare cu Asociația Turism Alternativ Arad, titulara proiectului Arad Free Tours, în prezent cel mai activ program privat de promovare turistică a Aradului. Acordul are ca…
Polițiștii din Chisindia cercetează un bărbat, bănuit de furtul unui telefon mobil. Polițiștii cercetează un bărbat de 42 de ani, din Chisindia, care ar fi sustras un telefon mobil dintr-un imobil de pe raza localității,…
Polițiștii din Bocsig cercetează un tânăr pentru săvârșirea mai multor infracțiuni. La data de 5 octombrie a.c., polițiștii au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, despre sustragerea unei autoutilitare dintr-o curte a unui imobil de pe…
Astăzi este o zi importantă pentru județul Arad, una dintre cele mai importante din actualul mandat al conducerii Consiliului Județean. La sediul Consiliului Județean au fost organizate astăzi două conferințe de presă: una, cu conducerea…
Dumnezeu a creat primii oameni, bărbat și femeie: „Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu i-a făcut; a făcut bărbat și femeie. Și Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: ‹‹Creșteți și…
Organizația municipală a TNL Arad a demarat o amplă acțiune de conștientizare a importanței siguranței în trafic în rândul liceenilor din municipiul Arad, prin marcarea de mesaje pe trecerile de pietoni din jurul liceelor din…
Primăria municipiului Arad a obţinut finanţarea pentru achiziţionarea a 10 tramvaie: mai exact 4 tramvaie cu dublă articulație, de capacitate mare, și 6 tramvaie vagon, de capacitate medie. Valoarea finanţării este de 87.450.000 lei, din…
Preşedintele Filialie Judeţene Arad a Confederaţie Patronatul Român, Ioan Marin CRIŞAN a paticipat la sfârşitul lunii septembrie 2018 la Portorož în Slovenia unde a avut loc cel de-al 4-lea Summit al Grupului SIJ. Recunoscut ca …
În data de 1 octombrie 2018, reprezentanții Ministerului Culturii au transmis autorităților locale faptul că Ministerul Finanțelor Publice nu a alocat bani pentru realizarea fundației Monumentului Marii Uniri, cu termen de execuție 25 noiembrie 2018.…
Vineri, 5 octombrie 2018, între orele 12.00 şi 14.00, în sala Regele Ferdinand din cadrul Palatului Administrativ va avea loc prima dezbatere cu cetăţenii organizată la Arad de Comitetul Regiunilor (CoR). Alături de primarul municipiului…
Primăria Municipiului Arad aduce în atenția cetățenilor faptul că în zilele de 6 și 7 octombrie 2018 va avea loc referendumul pentru familie. În toamna anului 2015, Coaliția pentru Familie a decis demararea procedurilor specifice…
Ca urmare a unor informații apărute în spațiul public, referitoare la lucrările efectuate pe drumul județean Pâncota-Seleuș (DJ 709, km 33+700-39+200), Consiliul Județean dorește să aducă unele precizări: Lucrările de modernizare care se efectuează pe…