Partida Ungaria – România, meci al naţionalei din preliminariile Campionatului Mondial de Fotbal 2014, va fi transmisă în direct la TVR1, TVR HD şi online, pe www.tvrplus.ro, vineri, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX. Reprezentativa de…
Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, deplânge situaţia finaciară precară a cluburilor din Liga I şi apreciază că acum ar trebui să fie doar şapte echipe în prima divizie, referindu-se astfel la grupările care nu au încă…
Jucătorul de tenis Marius Copil a reuşit calificarea pe tabloul principal al turneului de la Miami, de categoria ATP World Tour Masters 1.000, dotat cu premii de 4.330.625 dolari. Tenismanul arădean l-a depăşit în turul…
Sala Sporturilor „Victoria“ din Arad va fi în perioada 4-6 aprilie, gazda celei de a doua ediţii a Târgului sportului arădean, manifestare care se va desfăşura sub genericul „Alege sportul“. La fel ca şi la…
Deva a găzduit etapa zonală a CN individual de juniori (U21), nouă judoka arădeni reușind calificarea la finala ce va avea loc în același oraș, în perioada 12-14 aprilie. Aceștia fiind: Luca Kunszabo, Dan Mraz,…
Etapa tur a Campionatului Naţional de haltere – seniori, competiţie ce include şi Cupa României, a adus Aradului trei medalii de aur şi două de bronz. În Sala Olimpia din Bucureşti au urcat pe…
Sala „Constantin Jude“ din Timişoara a a fost gazda Campionatului Naţional de Karate al Departamentului EUR&KA din Federaţia Română de Arte Marţiale. Aproximativ 360 de sportivi reprezentând 34 de cluburi au fost prezenţi la startul…
Sala Sporturilor „Victoria“ a găzduit un cuplaj handbalistic, protagoniste fiind echipele de handbal masculin şi feminin ale judeţelor Arad şi Hunedoara, care evoluează în cel de-al treilea eşalon, Divizia B. Conform hotărârii federaţiei, faza preliminară…
Sala Sporturilor „Victoria“ din Arad va fi, în perioada 4-6 aprilie, gazda celei de a doua ediţii a Târgului sportului arădean, manifestare care se va desfăşura sub genericul „Alege sportul“. Evenimentul va fi unul interactiv,…
Ultimul jucător sosit în curtea UTA-ei este Jules Stephane Goda, un portar de 1.90 m, de origine cameruneză, fiind născut în urmă cu 24 de ani în capitala statului african,Yaounde. Jules Goda a ajuns aseară…
Arădeanul Marius Copil este prezent în calificările turneului de la Miami, de categoria ATP World Tour Masters 1.000, dotat cu premii de 4.330.625 dolari. Primul adversar al tenismenului arădean este belgianul Steve Darcis (108 ATP,…
Vineri CS Turnu Severin – Gaz Metan Mediaş 2-0 Au marcat: Fl. Costea ’90, Roman ’90+5 Concordia Chiajna – Astra Giurgiu 0-2 Au marcat: Tembo ’55 (penalti), Găman ’65 Gloria Bistriţa – Oţelul Galaţi 2-1…
Jucătorul de tenis spaniol Rafael Nadal, locul cinci ATP, a câştigat, duminică, turneul Master 1000 de la Indian Wells (SUA), dotat cu premii în valoare totală de 5.030.408 dolari. Spaniolul l-a învins, în finală, cu…
Cu toate că se confruntă cu grave probleme financiare, baschetbalistele de la Univ Goldiş ICIM şi-au făcut din plin datoria evoluând cu ambiţie şi seriozitate maximă în partida cu Danzio Timişoara. Echipa de pe Bega…
Azi, la Nyon s-a tras la sorţi sferturile de finală ale Ligii Europa, de către fostul internaţional olandez Patrick Kluivert, care a stabilit programul meciurilor. Tabloul complet al partidelor din această fază a competiţiei este…
Începând cu actualul sezon, Federaţia Română de Handbal înfiinţează Campionatul Diviziei B. Faza preliminară se va desfăşura sub forma a opt serii, câte o serie în fiecare Euroregiune, urmând ca la Turneul Final să participe…
Tenisul de masă, sport de top al Aradului, şi-a desmnat câştigătorii fazei judeţene a Olimpiadei Sportului Şcolar – gimnaziu şi liceu. Iată laureaţii: Gimnaziu fete: 1. Andreea Mitran (Şcoala Gimnazială Avram Iancu) – profesor Laura…
Cupa Shodan, ajunsă în acest an la cea de a XIII-a ediţie, poate fi considerată un eveniment deja unul de tradiţie în lumea artelor marţiale româneşti. Un lucru confirmat şi de prezenţa în sala de…
Din cauza timpului nefavorabil din ultimele zile s-a recurs la o reunire rapidă a Comitetului de Urgență al Asociației Județene de Fotbal Arad vineri dimineață. În urma discuţiilor avute, forul a decis, după ce mai…
Cinci ţări dau echipele calificate în sferturile de finală ale Ligii Campionilor: Spania (trei echipe), Germania (două), Franţa, Italia şi Turcia (câte una). Fază a competiţiei ce se va desfăşura în 2-3 aprilie (turul) şi…