Weekendul acesta arădenii pedalează pentru locul întâi. Cupa Aradului la Ciclism, aflată anul acesta la a cincea ediţie, va avea loc în data de 30 mai, începând cu ora 15:30, pe B-dul Revoluției, între Teatrul…
Evenimentul MARATONUL, SEMIMARATONUL ȘI CROSUL ARADULUI se va desfășura în data de 6 iunie 2015, participanții putând să se înscrie până în 30 mai pe site-ul www.maratonarad.ro, la următoarele probe: maraton – 42,195 km, semimaraton…
Competiţia este organizată în primul rând în memoria mentorului judoului arădean, marele maestru Mihai Botez. Soke Botez a plecat dintre noi pe 9 decembrie 2011, iar de atunci cei pentru care „Mișa Bacsi” a rămas…
După gestul incalificabil al fundaşului dreapta de la UTA, Adrian Voicu, când acesta a sărit, la finalul partidei dintre UTA și CS Ineu, să-l bată pe doctorul Zeno Moldovan, Suporter Club UTA a ținut să…
Actele de indișciplină de la finalul meciului dintre UTA şi CS Ineu nu au fost trecute cu vederea de către oficialii Bătrânei Doamne. Așa sună comunicatul remis de către ce care conduc UTA: “Urmare a…
Un fapt nemai întâlnit la meciurile Bătrânei Doamne s-a derulat la finalul partidei dintre UTA și CS Ineu. Fundaşul dreapta arădean, Adrian Voicu a sărit gardul care desparte terenul de tribune să-l ia la bătaie…
În 16 mai începe cea de-a 18-a ediţie a Supermaratonului Békéscsaba-Arad-Békéscsaba, un eveniment-emblemă al prieteniei dintre cele două oraşe, precum şi o competiţie sportivă de referinţă, pentru care participanţii se pregătesc cu sârguinţă. Startul se va da…
Liga a IV-a, etapa 22 Păulișana Păuliș – Victoria Zăbrani 1-2 Geanîm / Higyed, Capătă Sînicolau Mic – Progresul Pecica 0-3 Riviș 2, Gabor Unirea Sîntana – Voința Mailat 1-0 Martin Șoimii Lipova – Frontiera…
Trei membrii ai Clubului Sportiv Experiența Multisport- Diana Miazga, Iulia Ghinga și Sorin Herman- au participat în Bratislava la începutul lunii mai în cadrul evenimentului sportiv caritabil Wings for Life World Run. Desfășurată simultan în…
Joi, vineri și sâmbătă se va derula cea de-a şaptea ediţie a Raliului Aradului Atrium Mall. Organizatorii au susținut o conferinţă de presă la care au participat: Mihai Leu, Ciprian Şăurăşan (organizatori), Gheorghe Falcă…
Aflat la cea de-a V-a ediție, Maratonul Internațional Arobs Cluj a reunit recent peste 3500 de alergători profesioniști și amatori din peste 22 de țări la cele trei probe tehnice ale sale (maraton, semimaraton și…
La sfârșitul acestei săptămâni, în perioada 7-9 mai se desfășoară a șaptea ediție a evenimentului automobilistic Raliul Aradului. În vederea pregătirii și desfășurării evenimentului se vor institui restricții de trafic zona Bd.Revoluției , după cum…
Participare numeroasă O echipă formată din 34 de persoane de la Experiența Multisport Arad a participat recent la evenimentul Timotion din Timișoara, dedicat în special alergării pentru amatori. Astfel, la semimaraton au fost prezenți: Mosion…
La Ineu a fost înfiinţată Academia „Brosovszky”, care poartă numele lui Ladislau Brosovszky, golgheterul all-time al UTA-ei, cu 100 de reușite, toate în Divizia A, dar şi al fiicei acestuia, cunoscuta baschetbalistă Monica Brosovszky. Anunţul…
La Galaţi s-a desfășurat recent cea de a XXIII-a ediţie a Cupei ”Danubius”, competiţie destinată persoanelor cu dizabilităţi motorii. Clubul Sportiv “Temerarii-Arad” a fost reprezentat de doi sportivi: Cătălin Rădulescu şi George Banciu, care au…
Liga a IV-a, etapa 20 Păulișana Păuliș – Șoimii Lipova 0-2 Unirea Sîntana – Frontiera Curtici 4-1 Sînnicolau Mic – Crișul Ch.Criș 0-3 Național II Sebiș – Aqua Vest 0-3 (f.j.) UTA II Șiria –…
Marius Copil și Adrian Ungur au câștigat proba de dublu a turneului de tenis BRD Năstase Țiriac Trophy, dotat cu premii totale de 439.405 euro, depășind în finală, scor 3-6, 7-5, 17-15, perechea alcătuită din…
Plaja sălbatică din Corbu a adunat, sâmbătă, 25 aprilie 2015, peste 400 de cicliști din România și din străinătate și alte câteva zeci de susținători la BEACH RACE XCO, singurul concurs de ciclism MTB din…
Asociația Agroturism Club Sportiv Slătioara din județul Arad, în colaborare cu Romsilva Arad, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad, Consiliul Județean Arad, Centrul Cultural Județean Arad organizează la Hipodromul din Arad, în…