Conducerea UTA-ei a sancționat dur actele de indisciplină de la finalul meciului UTA-CS Ineu

Written by admin. Posted in Sport

Tagged: , , , , ,

Published on mai 18, 2015 with No Comments

Actele de indișciplină de la finalul meciului dintre UTA şi CS Ineu nu au fost trecute cu vederea de către oficialii Bătrânei Doamne.

Așa sună comunicatul remis de către ce care conduc UTA:

“Urmare a incidentelor regretabile petrecute în data de 16 mai 2015, la finalul meciului dintre echipele UTA şi Ineu, Clubul UTA Arad îşi cere scuze oficial tuturor spectatorilor care au avut neplăceri sau au fost agresaţi verbal de unii jucători (membri…) ai echipei.

Clubul şi echipa UTA se delimitează ferm de comportamentul nedemn de care au dat dovadă jucătorii Voicu Adrian, Bodea Roberto şi Hlistei Cătălin. Considerăm că manifestările lor au fost reprobabile şi au jignit valorile sportului, tradiţiile clubului UTA şi spiritul Aradului.

Ca urmare s-au dispus următoarele sancţiuni disciplinare:

Faţă de jucătorul Voicu Adrian – desfacerea imediată a contractului de jucător şi amendă financiară, conform ROI

Faţă de jucătorul Bodea Roberto – trimiterea pe termen nedeterminat la echipa a doua şi amendă financiară, conform ROI

Faţă de jucătorul Hlistei Cătălin – trimiterea pe termen nedeterminat la echipa a doua şi amendă financiară, conform ROI

Vă asigurăm că vom trata cu aceeaşi exigenţă şi fermitate toate situaţiile care pot afecta negativ imaginea clubului. Nici un jucător nu este mai presus de echipă şi nu vom tolera nici un fel de abateri de la normele de conduită sportivă”.

No Comments

Comments for Conducerea UTA-ei a sancționat dur actele de indisciplină de la finalul meciului UTA-CS Ineu are now closed.