În copilărie şi adolescenţă, a practicat judo-ul, ca sport de performanţă. A fost multiplu campion judeţean, vicecampion naţional (1988) şi a urcat pe podium la multe competiţii din ţară şi străinătate, avându-l mereu ca model…
scris de: prof.Ioan Tuleu Războiul cu partizanii sârbi din Balcani a fost deosebit de sângeros, având loc cele mai teribile atrocități, făcute de ambele părți. Luptătorii din Divizia Waffen SS „Prinz Eugen” preferau chiar trimiterea…
scris de: Dan Coita Cum să fiu? Eram, la fel ca restul celor cu care umblam în gaşcă, un copil ars de soare vara, cu obrajii îmbujoraţi iarna, cu julituri peste tot, în special în…
Complexul Muzeal Arad invită arădenii la două expoziţii ce se anunţă a fi de mare succes, în special în rândul copiilor, datorita temelor abordate. Acestea fiind colecţia de moluşte a profesorului Călin Istrate şi expoziţia…
Primarul Municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a participat la Bucureşti, la o dezbatere pe tema proiectelor şi domeniilor prioritare cu impact asupra dezvoltării locale, care vor fi finanţate din fonduri structurale în următorii şapte ani.Aceasta a…
Preşedintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar a susţinut o declaraţie politică în plenul Camerei Deputaţilor. Mai jos, redăm integral textul declaraţiei politice. Domnule președinte, Stimați colegi, ,,Sănătatea nu reprezintă totul, dar fără sănătate nimic nu…
Primarul liberal al comunei Târnova, Ioan Farcaşiu, a făcut azi precizări legate de situaţia masterplanurilor de apă-canal şi deşeuri din perspectiva comunităţii pe care o conduce. Acesta susţine că nu comuna Târnova este vinovată pentru…
În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, Bunavestire a preasfintei stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria. Iubitorul de oameni şi Milostivul Dumnezeu, Care pururea poartă de grijă neamului omenesc, întocmai…
Tinerii halterofili reprezentând CSM Arad, pregătiți de Adrian Jigău și Pavel Sebeșan, au obţinut rezultate remarcabile la Cupa României rezervată juniorilor II, iar acest lucru le-a adus, in corpore, calificarea la finala Campionatului Național, programată…
În zilele de 28-30 martie, Aradul va găzdui primul Colocviu Naţional al Revistelor de Cultură din România, cu participarea celor zece reviste literare editate de Uniunea Scriitorilor şi a celor cinci reviste de cultură editate…
Suporter Club UTA adresează un apel tuturor utiştilor să doneze, în funcţie de posibilităţile lor materiale, o sumă de bani ce va fi direcţionată către jucătorul Adrian Zaluschi, pentru a-l ajuta în procesul delicat de…
Elena Basescu a declarat luni, intr-o conferinta de presa, ca nu va candida la alegerile europarlamentare nici pe listele PMP, nici ca independenta. “Doresc sa multumesc prietenilor de la PMP pentru ca mi-au oferit locul…
Avionul Boieng 777 al companiei Malaysia Airlines deviase de la traiectorie, s-a prăbuşit în sudul Oceanului Indian şi nu există supravieţuitori, anunţă autorităţile, citate de CNN. Conform datelor obţinute prin satelit şi de către echipele…
Miercuri 26 martie 2014, ora 18.00, în sala Regele Ferdinand a Primăriei municipiului Arad va avea loc conferinţa O ţară de îndreptat. Fragilitatea macrostabilităţii, susţinută de reputatul economist Florin Cîţu. Florin Cîţu a absolvit în…
scris de: prof. Ioan Tuleu După cucerirea Franței, în iunie 1940, Germania a pornit o campanie aeriană împotriva Angliei, ca un preludiu al invadării terestre a insulei. Însă, aviația engleză a repurtat prima victorie asupra…
Aproximativ 25.000 de persoane, membri şi simpatizanţi ai PDL din mai multe oraşe ale ţării, au participat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la un miting de protest faţă de actuala guvernare. Între cei prezenţi numărându-se preşedintele partidului,…
Platoul din faţa Consiliului Judeţean Arad şi holul instituţiei au devenit la finalul acestei săptămâni un loc mai mult decât propice pentru exprimarea creativităţii. Aproximativ o sută de preşcolari de la Grădiniţele PP 15, PP…