După dezbaterea publică dintre primarul Gheorghe Falcă şi deputatul Flavius Măduţa, inspectorul şcolar general Claudius Mladin a luat atitudine. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad anunţă prin intermediul unui comunicat de presă în care se arată…
La sala Polivalentă din Arad au avut loc finalele competiţiei şi festivitatea de premiere a Campionatului de Karate al Ministerului Afacerilor Interne. În competiţie au „luptat” aproximativ 50 de sportivi, reprezentanţi ai structurilor M.A.I. din…
Univ Goldiş ICIM a încheiat în această seară prima fază a Ligii Europei Centrale cu o victorie. Aceasta fiind obţinută, nu fără emoţii, în Slovacia, pe terenul celor de la Piestanske Cajky, scor 83-78 (26-25,…
Tradiţionala conferinţă de presă, organizată periodic la Clubul Sportiv Municipal Arad, a avut de această dată ca subiect performanţele de excepţie al „pistolarului“ Casian Codrean. La doar 14 ani, elevul antrenorului emerit Ion Vasilescu se…
Suporter Club UTA a remis spre publicare un comunicat de presă, ce abordează trei subiecte: turneul „Ladislau Bonyhadi“, atitudinea asociaţiei faţă de meciul de sâmbătă şi un mesaj care salută noua conducere a federaţiei. În…
Final la Conferinţa Internaţională „Resurse şi politici culturale”. Două zile de discuţii aplicate pe teme culturale, dar mai ales pe tema cadru a acestui eveniment, şi o concluzie clară: Aradul are şanse reale să devină…
Pavel Ţica, primarul comunei Beliu, afirmă că şi bugetul din acest an este construit pentru a dezvolta comuna. „În 2013 am alocat 1,6 milioane de lei, din totalul de 4,2, pentru dezvoltarea comunei. Din aceşti…
Deputatul PDL de Arad Claudia Boghicevici a prezentat astăzi, într-o conferinţă de presă desfăşuratăla Arad, principalele eşecuri ale guvernării PSD-PNL din ultimele 22 de luni, aşa cum se regăsesc inventariate în „Cartea neagră a guvernării…
Iustin Cionca, prim-vicepreşedinte al PDL Arad, consideră că eşecul guvernării USL „este indiscutabil. Iar continuarea acestei guvernări, bazate pe acelaşi program de guvernare, nu face decât să confirme acest eşec. Noul Guvern Ponta şi-a modificat…
scris de: prof. Ioan Tuleu S-a întâmplat, între Crăciunul și Anul Nou 1942, undeva pe întinsul stepei ruse, în apropiere de Stalingrad. Plutonierul tr. Constantin Dobrescu se afla la comanda unei coloane de transport auto…
Claudiu Horeanu a vernisat prima sa expoziție de autor, „Rockstars“, abordând ca gen fotografia de concert. Vernisajul, găzduit de sala de expoziții a secției de științe naturale a muzeului arădean, a stârnit interesul multor arădeni,…
Noul Cod Fiscal nu permite înfiinţarea popririlor înainte de împlinirea unui termen de 30 de zile de la data comunicării somaţiei. Noile modificări aduse Codului Fiscal au schimbat regulile privind modul în care statul…
Primul ministru Victor Ponta a format o nouă majoritate parlamentară, după ieşirea PNL de la guvernare. Votul obţinut ieri în Parlament arată că s-a constituit o majoritate parlamentară solidă, care conferă stabilitate politică şi perspectiva…
Imediat după ce preşedintele LPF, Gino Iorgulescu, a anunţat oficial că Răzvan Burleanu a devenit noul preşedinte, acesta a fost felicitat deVasile Avram. Turul doi de scrutin pentru alegerea preşedintelui FRF a fost aproape de…
Reprezentanţii Companiei de Transport Public Arad au anunţat că, începând din data de 4 martie, s-a modificat orarul de circulaţie, pentru autobuzul care îşi desfăşoară activitatea pe linia 41 (Boul Roşu-Bujac). Dacă până acum autobuzul…
Sesiunea de miercuri a Conferinţei Culturale Internaţionale „Resurse şi politici culturale”, organizată de Primăria Municipiului Arad, în parteneriat cu europarlamentarul Iosif Matula şi găzduită în Sala Ferdinand a Palatului Administrativ, s-a axat pe tema suport…
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a demarat campania de primire a cererilor de plată pentru măsurile de sprijin pe suprafaţă. Pentru a beneficia de sprijinul financiar pe suprafaţă, fermierii trebuie să depună…