Guvernul Ponta a cuprins în programul de guvernare o serie de măsuri prin care sprijină mediul economic. „Pentru a asigura un nivel de trai ridicat în România, avem nevoie de creştere economică, de sprijinirea şi…
Într-o conferinţă de presă, prim-vicepreşedintele PC Arad, Leontin Aslău, a insinuate că executantul lucrărilor de la Colegiul Naţional „Moise Nicoară” va da o nouă “lovitură” în municipiul Arad. Fără a fi un clar văzător, conservatorul…
Conservatorul, Mircea Purcaru, îl atacă din nou pe preşedintele Consiliului Judeţean Nicolae Ioţcu, pentru „situţia dezastruoasă” din sistemul medical arădean. Acesta susţine că judeţul vecin, Timiş ne dă clasă, lucrările executate fiind mai ieftine cu…
Senatorul arădean Constantin Traian Igaş, fost ministrul de interne în Guvernul de tristă amintire Boc, omul care a trimis oameni în şomaj, tratând cu inconştienţă soarta a mii de familii din România, are obrazul să…
Deputatul Claudia Boghicevici, coordonatorul portofoliului Muncii şi Protecţiei Sociale în Guvernul Alternativă PDL, condamnă tentativa guvernului Ponta 3 de a transforma Ministerul Muncii în „instrument de campanie electorală”, prin lansarea unor „lozinci” menite a minţi…
Călin Popescu Tăriceanu a spus că a avut o discuţie cu liderii PSD PC, UNPR şi UDMR privind candidatura sa la preşedinţia Senatului. “Am acceptat această propunere, care mă onorează şi care în acest fel…
Adrian Ţolea, prim-vicepreşedinte al PDL Arad, acuză noul Guvern Ponta că încearcă să-i păcălească iarăşi pe români. „Guvernul Ponta 3 ne propune un «program», nicidecum un «program de guvernare». Diferenţa este imensă, pentru că «programul»…
Adrian Ţolea, prim-vicepreşedinte al PDL Arad, consideră că e nevoie de o transparenţă totală în privinţa controversatului subiect privind gazele de şist. „Am asistat la o întâlnire la Prefectură, care s-a dorit să fie o…
Săptămâna aceasta Guvernul USL îşi va schimba oficial denumirea dar năravul ba. Cel mai probabil marţi, Guvernul va veni în Parlament cu asumarea răspunderii pe programul de guvernare al PSD-UDMR, însă este un program care…
Potrivit unei informaţii de ultimă oră a agenţiei de presă Mediafax, Guvernul va declanşa, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) şi Inspecţia Muncii, în semestrul II al acestui an, o serie de controale la…
Peste 600 de membri ai PP-DD Arad au luat parte la şedinţa organizaţiei municipale care a avut loc vineri seara la Filarmonică. La acest eveniment a luat parte şi Simona Man, preşedinta partidului care a…
PSD Arad constată cu regret că reprezentanţii PDL nu pot să depăşească zona de minciuni şi demagogie. În problema autostrăzii Nădlac – Arad şi în problema pasajelor, reprezentanţii PDL trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru…
În perioada 6-7 martie, primarul Aradului, Gheorghe Falcă participăalături de 2000 de delegaţi, la Congresul Partidului Popular European (PPE), care se desfășoară la Dublin. În cadrul lucrărilor se va desemna candidatul PPE pentru funcția…
Preşedintele Traian Băsescu a declarat aseară, după Consiliul European de la Bruxelles, că România are un rol în rezolvarea situaţiei din Ucraina, în acest sens aprobând participarea cu personal la misiunea OSCE din Crimeea. „În…
Într-o conferinţă de presă susţinută la sediul Partidului Conservator, preşedintele Mircea Purcaru a sărit din nou la gâtul şefului său din Consiliul Judeţean, Nicolae Ioţcu. Acesta susţine că Aradul deţine un loc fruntaş la ceea…
Final la Conferinţa Internaţională „Resurse şi politici culturale”. Două zile de discuţii aplicate pe teme culturale, dar mai ales pe tema cadru a acestui eveniment, şi o concluzie clară: Aradul are şanse reale să devină…
Pavel Ţica, primarul comunei Beliu, afirmă că şi bugetul din acest an este construit pentru a dezvolta comuna. „În 2013 am alocat 1,6 milioane de lei, din totalul de 4,2, pentru dezvoltarea comunei. Din aceşti…
Deputatul PDL de Arad Claudia Boghicevici a prezentat astăzi, într-o conferinţă de presă desfăşuratăla Arad, principalele eşecuri ale guvernării PSD-PNL din ultimele 22 de luni, aşa cum se regăsesc inventariate în „Cartea neagră a guvernării…
Iustin Cionca, prim-vicepreşedinte al PDL Arad, consideră că eşecul guvernării USL „este indiscutabil. Iar continuarea acestei guvernări, bazate pe acelaşi program de guvernare, nu face decât să confirme acest eşec. Noul Guvern Ponta şi-a modificat…
PSD constată cu regret că în administraţia locală din Ineu, PNL şi PDL se ceartă fără nicio preocupare faţă de problemele cetăţenilor. Rezultă de aici o stare conflictuală care nu produce nimic pozitiv, incompetenţa şi…