Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad a primit astăzi vizita Excelenţei Sale, Xu Feihong, ambasadorul Republicii Populare Chineze în România. Excelenţa sa a vizitat Aradul, la invitaţia Casei Româno-Chineze, cu prilejul zilelor culturii chineze, eveniment…
Partidul Social Democrat Arad a depus în cursul zilei de astăzi la Consiliul Județean documentația privind convocarea ședinței extraordinare având ca unic punct pe Ordinea de zi proiectul de hotărâre privind eliberarea domnului Cionca Iustin…
Cum s-a format USR în Arad? Uniunea Salvați România este o mișcare politică născută din dorința sinceră de a schimba radical felul în care este administrată România. USR este o platformă anti-corupţie şi anti-sistem, ce…
Senatorul Constantin Traian Igaș solicită Ministerului Transporturilor să verifice felul în care echipele de control ale CFR Călători aplică legea în privinţa pensionarilor care beneficiază de cupoanele-talon cu 50% reducere acordate conform Legii nr. 147/2000.…
Americanii și-au ales azi noapte cel de-al 45-lea președinte al Statelor Unite, iar acesta este candidatul republican, Donald Trump. Acesta s-a impus în scrutinul prezidenţial în fața contracandidatului democrat Hillary Clinton, care și-a recunoscut înfrângerea,…
Acel celebrul proverb în care se spune că lupul își schimbă părul, dar năravul rămâne este mai actual ca oricând în politica românească. O dovadă clară este decizia de a candida pentru un loc de…
Consilierul județean PSD Marius Sulincean consideră că iniţiativa preşedintelui CJA, Iustin Cionca, de transfer al Aeroportului Arad în subordinea celui din Timişoara, via minister, denotă dispreţul total pe care îl nutreşte acesta faţă de arădeni.…
Astăzi, la conferința de presă a PNL Arad, purtătorul de cuvânt al filialei, Sergiu Bîlcea, a explicat situația celor 3 contestații pe care partidul le-a primit ca urmare a depunerii candidaturilor la BEJ. „O contestația…
“PSD va susține în Parlament creşterea cu 15% a salariilor din educaţie şi sănătate şi cu 25% a angajaţilor CNAS. Există resurse bugetare din creşterea economică generată de guvernarea PSD, pentru a creşte salariile şi…
Problema reprezentării femeilor în sfera publică și în spectrul politic continuă să fie o provocare pentru societatea românească. Din punctul de vedere al reprezentării femeilor în parlament ocupăm locul 27 din cele 32 de state…
Cred că românii s-au săturat de discursurile politicianiste ale celor din PSD. Senatorul liberal Ioan Cristina a fost întotdeauna adeptul faptelor nu vorbelor. Cei peste cinci milioane de oameni care trăiesc la limta existenței ar…
Deputatul Eusebiu Pistru consideră justă decizia comisiilor reunite de buget şi politică economică ale Parlamentului privind revocarea din funcţie a şefului ASF, Mişu Negriţoiu. Pistru comentează scrisoarea în care Negriţoiu ameninţă că va contesta în…
În cadrul conferinței de presă de astăzi șeful campaniei PNL Arad, Iustin Cionca, l-a prezentat pe vicepreședintele PNL Arad, Sergiu Bîlcea, ca fiind purtătorul de cuvânt al partidului în perioada campaniei electorale. „Colegul nostru Sergiu Bîlcea…
Consilierul local PNL, Mariana Cismașiu, ne comunică că la ultima ședință de Consiliu Local Municipal s-a votat Proiectul de hotărâre nr. 337 din 28.10.2016 privind stabilirea numărului şi al cuantumului burselor acordate în învăţământul preuniversitar de…
Lucian Riviş Tipei, consilier municipal liberal, acuză faptul că PSD a devenit „un grup organizat, de presiune şi intrigă în Consiliul Municipal”. „La nici şase luni după ce au promis că vor apăra interesele arădenilor,…
Consilierul independent Marin Lupaş consideră că PSD Arad dă dovadă de neseriozitate, inconsecvenţă şi lipsă de profesionalism în CLM, prelungirea contractului pe salubrizare fiind ultimul exemplu. „Este ridicol circul electoral pe care îl face PSD…
Președintele organizației județene a femeilor liberale OFL Arad, Simona Stan, spune că, după alegerile parlamentare, organizația pe care o conduce va veni cu o serie de inițiative legislative menită să ducă la creșterea natalității în…
Consilierul local PSD, Ilie Cheșa, a încercat să interzică accesul oamenilor la ședința Consiliului Local Municipal din teama de a fi tras la răspundere pentru votul dat ieri, cu privire la serviciile de salubrizare, nu…