„Bronzuri“ arădene la ciclism

Written by admin. Posted in Uncategorized

Tagged: , , , , , ,

Published on iulie 01, 2015 with No Comments

Recent a avut loc, la Craiova, Campionatul Naţional la ciclism şosea 2015, organizat de Federaţia Română de Ciclism, împreună cu CSM Craiova şi DJTS Dolj, cu sprijinul  autorităţilor locale din Craiova.

Într-o organizare ireproşabilă, s-au aliniat la start aproape toate cluburile de ciclism sosea de performanţă din ţară, fiind conferite titlurile de campioni naţionali 2015 la ciclism şosea în toate probele masculine şi feminine, la care s-au adăugat proba pentru persoane cu nevoi speciale şi o probă pentru amatori.

Aradul a fost reprezentat de echipa ciclistă de şosea de la Voinţa Arad, condusă şi de această dată de antrenorul secţiei, Peloc Mateiu.

Rezultatele obţinute sunt meritorii pentru arădeni, fiind obținute cinci medalii de bronz în trei probe specifice de şosea masculin şi feminin.

Iată rezultatele înregistrate: Ciprian Ursuleac, cat. juniori –  Loc III – proba contratimp individual, Loc. III – proba de fond 80 km; Narcisa Sorohan, cat. junioare – Loc III – proba de contratimp individual, Loc. III – circuit adiţiune de puncte; Luminița Ionel, cat. senioare  -   Loc. III – contratimp individual.

„Participarea la această competiţie a fost finanţată din fonduri publice prin programul – Promovarea sportului de performanţă 2015 al Centrul Municipal de Cultură  Arad (CMCA)“ a precizat Peloc Mateiu.

[nggallery id=330]

 

No Comments

Comments for „Bronzuri“ arădene la ciclism are now closed.