FotoClubProArad a expus la Festivalul internaţional Primasens Fototage din Germania

Written by admin. Posted in Cultura, Top News

Tagged: , , , , , , ,

Published on octombrie 29, 2014 with No Comments

FotoClubProArad a participat pe 24 octombrie în Germania la  deschiderea Festivalului Internaţional de Fotografie Pirmasens FOTOTAGE, eveniment ce s-a bucurat de un buget de numai puţin 70.000 de euro, din care 50.000 de euro bani primiţi de la administraţia locală din Pirmasens.

Clubul arădean a fost reprezentat de o delegaţie formată din cinci membri: preşedintele Nelu Scripciuc E.AAFR.A.FIAP.Hon MPC, Silvana Retter, Octavian Tocaciu, Flavian Savescu şi Ovidiu Grasu.

La eveniment au fost expuse peste 800 de fotografii semnate de artişti fotografi din difertie colţuri ale lumii şi expuse în 11 galerii din Pirmasens.

„A fost o experienţă extraordinară pentru noi ţinând cont că am avut ocazia să participăm la work-shop-uri susţinute de maeştri fotografi ai lumii. Ne bucurăm că am avut ocazia să expunem lucrările noastre alături de cele ale unor artişti fotografi renumiţi la nivel mondial. Cu această ocazie vreau să mulţumesc în mod special bunilor noştri prieteni şi colaboratori Sergio Morariu şi Camil Mihăiescu, pentru că, datorită lor FotoClubProArad a participat la acest festival şi tot prin intermediul lor am avut ocazia să îl cunosc pe maestrul Harald Kroher. Totodată vă anunţ că vom continua colaborarea cu maestrul Kroher şi pe viitor, acesta confirmând deja prezența în Arad pentru luna august a anului 2015” a explicat Nelu Scripciuc E.AAFR.A.FIAP.Hon MPC , preşedintele FotoClubProArad.

De menţionat este faptul că FotoClubProArad este singurul club de fotografie din România care a fost invitat să expună lucrări la festival. Alături de membrii clubului arădean au mai participat şi reprezentanţi ai Facultăţii de Arte şi Design din Timişoara.

Iată numele artiştilor, membri ai FotoClubProArad, care au avut lucrări expuse în cadrul Festivalului Pirmasens FOTOTAGE: Alina Mladin, Silvana Retter, Flavian Savescu, Robert Kadar, Octavian Tocaciu, Marian Ghebeleş, Cătălin Alexandru, Ovidiu Grasu, Teodor Radu Pantea E.FIAP/s. M.AAFR, Rareş Buboi, Nelu Scripciuc E.AAFR.A.FIAP.Hon MPC şi Gheorghe Petrila E.FIAP, colaborator al clubului.

[nggallery id=226]

 

No Comments

Comments for FotoClubProArad a expus la Festivalul internaţional Primasens Fototage din Germania are now closed.