Ionel Bulbuc, vicepreședintele PNL Arad, acuză ipocrizia moțiunii de cenzură a PSD pe tema corupției. „Când cei de la PSD deschid gura, românii îşi amintesc că încă acest partid există şi cu siguranță nu au…
Convocarea Camerei Deputaților într-o sesiune extraordinară pentru a valida o improvizație legislativă menită să-i păstreze pe acoliții puterii în funcțiile de șefi la televiziunea și radioul public este cinică și reprezintă o sfidare publică în…
Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad va fi gazda unui dublu eveniment editorial, miercuri, 25 august 2021, începând cu ora 15:00, în Grădina de Lectură. Este vorba de lansarea a două cărți, semnate de ing.…
perioada 23 – 29 august, în Piața „Avram Iancu“ vor fi organizate mai multe activități menite să-i atragă pe arădeni, cu ocazia Zilelor Aradului. Astfel, o parte dintre comercianții care au participat la Boulevard Food&Fun,…
Consiliul Județean a demarat, în ultimii ani, două proiecte de infrastructură foarte importante pentru comuna Olari. Practic, cele două drumuri județene care traversează comuna au intrat într-un proces de modernizare. Unul dintre ele, Sântana-Olari-Sintea Mică,…