UTA s-a reunit în această după-amiază pe ”Motorul” sub conducerea lui Mihalcea

Written by admin. Posted in Sport

Tagged: , , , ,

Published on iunie 30, 2017 with No Comments

UTA s-a reunit în această după-amiază, la ”Motorul”. Jucătorii au făcut cunoștință cu Adrian Mihalcea, care, înaintă să iasă pe teren și să conducă pentru întâia oară trupa roș-albă, a vorbit despre gândurile sale din postura de utist.

Despre obiectiv

”Era și greu să refuzi un club ca și UTA Arad. Știu foarte bine ce tradiție și valoare are UTA. Ce mă interesează pe mine e să ne atingem obiectivul vara viitoare. E clar, obiectivul e promovarea, nu vom avea nicio scuză dacă nu vom promova. Investițiile, credibilitatea dată de domnii din conducere, sponsorii, toate sunt la nivelul primei ligi. Nu vreau să vorbesc despre ce a fost, este un moment de start pentru un nou ciclu și sunt convins, și n-o spun din complezență, ci din tot sufletul, că ne vom atinge obiectivul”.

Despre transferuri

”Campania de achiziții e în derulare. Până acum au venit șase jucători. știu ce înseamnă liga a doua, am avut posiblitatea să identific criteriile care ne-ar putea duce la îndeplinirea obiectivului. Unul dintre ele e experiența. Jucători cu experiență, cu o certă valoare, se îmbină cu tineri – iar UTA are o pepineră foarte bună – care pot să crească lângă ei. Așa a crescut și Dennis Man, așa a crescut și Petre. Mai avem nevoie de trei jucători – fundaș central, fundaș lateral stânga, mijlocaș central de creație”.

Stil de joc

”Echipa va face ambele faze. Stilul meu de joc nu va sta în individualități, ci pe grup. Jucătorii care intră pe teren trebuie să alerge, nimeni nu va alerga pentru ei. Nu neg că îmi place 4-2-3-1, dar, în funcție de necesitățile jocului, ne vom mula. Din punctul meu de vedere, sistemele de joc sunt doar pe hârtie. Pot să confirm că vom avea patru apărători, pozițiile din față se pot modifica”.

Amintiri de la Arad

”Prin 2000, parcă, am venit cu Dinamo la Arad pentru un amical cu UTA. Am pierdut cu 1-0 și ce îmi amintesc e că actualul meu asistent, Cristian Todea, m-a ”măcelărit”! A fost un meci amical, iar stadionul a fost plin! Iar recent, la baraj, am vorbit din suflet, pentru că nu aveam cum să anticipez că voi ajunge aici, când am spus că mi-aș dori o asemenea atmosferă la fiecare meci”.

Lotul prezent la reunire

Barna, Caucă – portari; Adili, Polgar, Manea, Ciucă, Burlă, Copaci, Asani – fundași; Strătilă, Jorza, Tănase, Grigorie, Stahl, Costin, Ajrullahu, Covaci – mijlocași; Petre – atacant. * Încă în convalescență, Filaret a rămas pe margine, în timp ce Curtuiuș și Roman, precum și ”secundul” Mihali, intră de luni în program.

Un prim amical, apoi cantonament

Programul plin a lui Mihalcea la UTA începe luni, 3 iulie. Săptămâna utistă se încheie cu un prim amical, sâmbătă, 8 iulie, pe arena din Sînnicolau Mic, în compania divizionarei D Șoimii Șimand. * A fost stabilit și cantonamentul de vară: din 14 iulie, UTA pleacă în Austria, la Mallnitz, resort care i-a mai fost gazdă și în trecutul foarte recent.

No Comments

Comments for UTA s-a reunit în această după-amiază pe ”Motorul” sub conducerea lui Mihalcea are now closed.