Cel mai important partid din România, PNL, și-a aliniat la startul campaniei electorale una dintre cele mai tinere echipe de la aceste alegeri parlamentare și mizează pe calitățile candidaților, oameni cu experiență în domeniile din…
În perioada 27 -30 aprilie 2020, se închide circulația rutieră pe drumul județean DJ 708 Gurahonț- DJ 793 (Buteni), la km 52+605, în localitatea Dieci, în vederea executării lucrărilor la podețe. „Lucrările la tronsonul…
Votarea parteneriatului pentru drumul expres Arad – Oradea este un pas înainte spre o investiţie aşteptată de arădeni. Parteneriatul reuneşte primăriile din Arad şi Oradea, consiliile judeţene din Arad şi Bihor, alături Compania Națională de…
La doar 40 de ani, Sergiu Bîlcea a acumulat o experienţă relevantă în mediul de afaceri şi în administraţia locală. Cu realizări notabile la Consiliul Judeţean, este unul dintre candidaţii PNL pentru alegerile parlamentare. „Sunt…
Într-o conferință de presă organizată astăzi, președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a apreciat contribuția vicepreședintelui Sergiu Bîlcea la derularea celor mai importante proiecte pe infrastructură ale județului Arad. Sergiu Bîlcea, vicepreședinte al Consiliului Județean…
Mandatul Consiliului Judeţean 2016 – 2020 se încheie săptămâna aceasta. Vicepreşedintele Sergiu Bîlcea a prezentat ideile principale ale ultimilor patru ani. „Este un final frumos de mandat la Consiliul Judeţean Arad, astăzi când am făcut…
Dezvoltarea unui oraş depinde de capacitatea de a realiza proiecte şi de a aduce investiţii. Este nevoie de voinţă, muncă şi pricepere pentru a trece de la nevoi şi dorinţe la obiective finalizate. Sergiu Bîlcea…
Continuă asfaltarea pe drumul județean Arad-Șiria-Pâncota. ,,Îmi doresc ca până la sfârșitul lunii septembrie să circulăm de la Arad la Horia pe primul strat de asfalt, în regim de șantier. Mă bucur că lucrările avansează…
Peste 200 de sportivi din toată țara vor fi prezenți sâmbătă, 15 august, la Ghioroc, la Triatlonul Proactivi, competiție care, în premieră pentru Arad și vestul țării, a primit statutul de campionat național de triatlon.…
Aradul are șansa să modernizeze întreaga rețea de drumuri județene, din fonduri europene, în perioada 2021-2027, pe porțiunile care încă sunt degradate! Anunțul a fost făcut astăzi de vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Sergiu Bîlcea, care…
Poarta cu păuni de pe Bulevardul Revoluţiei 84-86 va fi recondiţionată în parteneriat de societatea civilă şi administraţia locală. Obiectivul face parte din identitatea şi istoria Aradului, bogat în semnificaţii simbolice despre trecut dar şi…
Consiliul Județean Arad continuă modernizarea drumurilor județene, cu o zonă importantă din județ care include tronsoanele Nădab-Seleuș, Sântana-Sintea Mică, Sânmartin-Șimand-Olari-Caporal Alexa. Pe toate aceste tronsoane se lucrează deja, șantierele fiind în fază avansată. Drumurile totalizează…
Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad, anunță că s-a așternut primul strat de asfalt între Bârsa și Rănușa, parte a proiectului de modernizare a drumului județean Bârsa-Sebiș-Moneasa. ,,Lucrările avansează în ritm alert pe șantierul Bârsa-Sebiș-Moneasa.…
Primăria comunei Târnova, prin vocea primarului Florin Farcașiu se arată consternată de rezultatul votului din ședința Consiliului Județean de astăzi, care consființește oprirea lucrărilor de modernizare a drumului din centrul satului Agrișu Mare. La punctul…
Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad, i-a oferit posibilitatea Siminei Ispas să efectueze un stagiu de pregătire în Consiliul Județean Arad. Tânăra, de la Colegiul Național ,,Preparandia – Dimitrie Țichindeal”, absolventă cu media 10 a…
Echipa de control a Consiliului Județean Arad a fost astăzi din nou prezentă pe șantierul drumului județean Arad-Șiria-Pâncota. Aici lucrările au început luna trecută. Astăzi, în prezența echipei de control a Consiliului Județean Arad, a…
Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad, anunță că se lucrează la turație maximă pe drumul județean Arad-Șiria-Pâncota. ,,Se lucrează în opt puncte, cu 30 de camioane, nouă excavatoare, cinci cilindri compactori de mari dimensiuni și…
În ultimii patru ani, administraţia liberală din Arad a continuat proiectele de dezvoltare şi a continuat să reprezinte interesele arădenilor. Săptămâna aceasta s-a împlinit patru ani de la preluarea mandatelor, un moment în care reprezentanţii…