Ionel Ciupe, liderul PLR Arad, salută poziția președintelui acestei formațiuni politice, Călin Popescu Tăriceanu, privind rolul pe care trebuie să îl aibă Consiliul Suprem al Magistraturii. ”În cadrul ultimelor apariţii, pot afirma cu certitudine faptul…
Senatorul Constantin Traian Igaș consideră că megaordonanța emisă de guvernul Ponta face abstracție de normele de tehnică legislativă și principiile constituționale. ”Dacă abuzurile Guvernului Ponta sunt la ordinea zilei, munca și buna credință lipsesc cu…
În perioada 14-15 martie, Braşovul a fost gazda unui scurt cantonament de pregătire a echipei naționale de baschet în fotoliu rulant. Clubul Sportiv “Temerarii-Arad” a participat cu o delegatie formată din șase persoane: Gelu Vrabie,…
Deputatul PNL Claudia Boghicevici a solicitat astăzi, în cadrul ședinței comune a Comisiei pentru Muncă și a Comisiei pentru Buget din Camera Deputaților, finanțarea integrală a sistemului de învățământ preuniversitar, conform prevederilor din Legea…
În orașul Zlin (Cehia) au avut loc întrecerile din cadrul celei de a 9-a ediții a Open-ului Cehiei la gimnastică aerobică, la start cu aproape 700 de concurenți din Austria, Cehia, România, Slovacia, Ungaria, Italia,…
Prim-vicepreședintele PNL Arad, Adrian Țolea, a declarat marți, în cadrul unei conferințe de presă, că liberalii au propus un proiect de lege, în completarea Codului Fiscal, prin care se urmărește reducerea evaziunii fiscale la carne…
„Portul popular din Judeţul Arad”, carte de referinţă în păstrarea identităţii noastre, a fost lansată azi, în prezenţa unui public numeros, iubitor de artă şi cultură tradiţională, la sediul Consiliului Judeţean Arad. Elena Rodica Colta,…
Suporter Club UTA invită fanii Bătrânei Doamne să-și însoțească favoriții în deplasarea de la Rovinari, pentru partida cu echipa secundă a Pandurilor Tg. Jiu. ”Felicităm echipa noastră pentru prima victorie din acest retur, obținută în…
Îndrumată, ani de-a rândul de reputatul folclorist arădean Ioan T. Florea, care şi-a pus amprenta asupra repertoriului şi modului de interpretare a cântecelor populare, orchestra de muzică folclorică „Rapsozii Zărandului” ajunge, de-a lungul unei activităţi…
scris de: prof. Ioan Tuleu S-au stins repede ecourile pricinuite de atacul asupra Charlie Hebdo, lumea a manifestat pentru libertatea de exprimare neîngrădită, autoritățile au „executat” făptașii și totul a revenit la starea de…
scria de: prof. Ioan Tuleu Ultima mare ofensivă sovietică de pe frontul de est, în direcția Berlin a început în dimineața de 16 aprilie 1945. A fost o desfășurare de forțe copleșitoare menită să întimideze…
UTA a început bine meciul cu oltenii de la Viitorul, a înscris, dar a urmat apoi o perioadă lâncedă și fără nerv pentru elevii lui Roli Nagy. Golul oaspeților din debutul reprizei secunde a dat…
UTA a debutat fericit în sezonul de primăvară, acest lucru traducându-se printr-o victorie obținută în etapa a doua a returului (în prima a stat), în fața oltenilor de la Viitorul Craiova. A fost 3-1…
scris de prof. Ioan Tuleu: Pe cota 725 din Muntele Javorina a avut loc în timpul campaniei din vest a armatei române o întâmplare mai puţin obişnuită, pentru că nu s-a conformat devizei frontului:…