În dimineaţa zilei de vineri, 13 iulie 2018, în stația de autobuz de la UTA sens de mers înspre Podgoria, un agent din cadrul Direcţiei Generale Poliţia Locală a fost accidentat de un şofer recalcitrant.…
În urma unei proceduri de achiziţie prelungite din cauza contestaţiilor, firma câştigătoare a început lucrările din cadrul proiectului „Modernizare străzi în oraşul Pecica, judeţul Arad”. Investiţia se realizează în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare a…
Polițiștii Biroului Rutier cercetează un bărbat pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere. Polițiștii au depistat ieri, în trafic, un bărbat de 47 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe…
Profesorul Anton Ilica a lansat ieri, la Consiliul Judeţean Arad, cea mai recentă carte intitulată „Restituiri Literare”, în prezenţa a numeroşi invitaţi. La eveniment au participat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, dr. Lizica Mihuţ,…
Marinel Cionca a ajuns la jumătatea mandatului de președinte al Consiliului Județean Arad, dar rezultatele sunt ZERO în ceea ce privește investițiile în infrastructură. În ciuda promisiunilor din ultimii doi ani, toate marile proiecte ale…
Oferta academică din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad pentru anul universitar 2018-2019 este generoasă, ea cuprinzând 41 de specializări licenţă (peste 2000 de locuri), 25 studii aprofundate la nivel de masterat (peste…
Liberalii susțin că experimentele PSD în sistemul de educație din Arad au condus la un rezultat ridicol: trei licee cu toți candidații respinși, iar la al patrulea nu s-a prezentat la examen singurul absolvent înscris…
Într-un comunicat de presă care le arată arădenilor cât de nepriceput este și în domeniul administrației, deputatul PSD de Arad Adrian Todor susține că nu înțelege de ce conducerea Consiliului Județean Arad nu e capabilă…
“PSD Arad face politica cetăţeanului iar administraţia publică locală are OBLIGAŢIA de a funcţiona în favoarea arădenilor. Tocmai de aceea, după cum anunţam în urmă cu o săptămână, grupul de consilieri locali PSD-ALDE a depus…
Situația Aeroportului din Arad e din ce în ce mai critică, din cauza administrației liberale care conduce Consiliul Județean Arad și care se dovedește în continuare incapabilă să aducă la Arad curse regulate. În ciuda…
Dacă da, atunci înzestrați-vă cu răbdare, că nu e chiar cum se arată în reclamele care inundă ziarele și siteurile. Stați flexați dragi cititori că firma de transport(noroc că nu e autobuz) se mai împotmolește…
Ești un interpus, în care tot acest popor, mai puțin cei care au votat PSD, au crezut în tine. De ce a trebuit să se ajungă aici? De ce a trebuit tu ca un sibian,…
Regionalizarea şi descentralizarea sunt teme care ar trebui dezbătute cu prioritate, consideră Dorin Stanca, vicepreşedinte al Organizaţiei Municipale PNL Arad. „Aceste probleme sunt relevante pentru că ne afectează pe noi, cei din vestul ţării în…
Incompetenţa Guvernului PSD a ajuns la faza în care este pe cale să lovească cele mai importante simboluri ale românilor. Pentru că nu au fost în stare să organizeze decent Centenarul Marii Uniri, guvernanţii au…
Joi, 12 iulie, ora 12, în sala mare (”Vasile Goldiș”) a Consiliului județean Arad, va avea loc lansarea cărții RESTITUIRI LITERARE a prof. univ. dr. Anton ILICA, în care prezintă recenzii, prefețe, eseuri, omagii etc.…
În dimineața zilei de 28 iunie a.c., a plecat de la domiciliul său de pe strada Fagului din municipiu și nu s-a mai întors, VASILESCU ALIN, de 20 de ani. Tânărul are următoarele semnalmente: 1,65…
O veste bună pentru cititori! Începând de luni, 9 iulie 2018, Secţia Împrumut Carte pentru Adulţi a Bibliotecii Judeţene „Alexandru D. Xenopol” Arad va fi redeschisă pentru public, începând cu ora 9.00. Arădenii vor avea…